Social democrații s-au strâns la sediu cu mult înainte de ora 24:00 a nopții trecute. Tinerii mai ales au venit mai devreme pentru a pune la punct ultimele pregătiri. În interiorul sediului era un du-te – vino specific începutului de campanie electorală. Discuții, râsete, afară se trăgea cu sete din țigări. Unii cu intenția de a renunța la viciu au zâmbit la gândul celor 30 de zile în care PSD Botoșani a pășit alături de ceilalți competitori politici, în noaptea de 6 mai.Începe hora electorală.
Cu un minut înainte de ora care a marcat efectiv startul campaniei, Ovidiu Portariuc, înscris pentru un nou mandat la Primărie a ieșit din sediu. ”Haideți” s-a auzit de undeva din grupul de social democrați. ”Dați startul ca să putem aplauda și pornim”, a cerut o voce feminină.
Cel care trebuia să dea startul n-a înțeles sau n-a auzit. S-a pornit fără aplauze.
Prima oprire, asemenea tuturor nopților în care s-au tot dat starturi de campanii, a fost la panoul de lângă Parcul Rapsodiei. Primul afiș. Aplauze. Și, bineînțeles, cineva a strigat: Victorie. Un vacarm de voci s-a apropiat de grupul roșu.
”Trăiască USL” s-a strigat. Erau ALDE-iștii, cu fulare imaculate la gât. Politicienii s-au salutat zâmbind între ei. Chiar și între competitorii cei mai înfocați e loc de zâmbete și strângeri de mâini. Cele două grupuri s-au descătușat ulterior, fiecare a pornit pe propriul drum.
PSD-iștii au ales să treacă prin fața Primăriei pentru a ajunge la Parcul Junior. Portariuc a privit clădirea luminată într-o nuanță pală, degajat.
Parcul Junior, încă o întâlnire. Independentul Marius Buliga, cu ai lui tineri lipea și el afișe pentru a marca începutul campaniei electorale. El vrea doar un scaun în plenul municipal. Din nou, strângeri de mâini și urări de bine.
Punctul final, Piața Centrală. Acolo s-au făcut și declarațiile de început de campanie.
Ovidiu Portariuc a declarat că dorește să termine proiectele pe care le-a început în Botoșani și să le demareze pe cele programate.
”Venim cu o echipă puternică la CL, de vârste diferite, categorii profesionale diferite, cred că oferim una dintre cele mai puternice liste pentru CL, îmi doresc în acest mandat un CL care să sprijine proiectele pe care le voi propune, nu ca până acum unde cele mai multe și cele mai importante proiecte au fost blocate. Sper ca botoșănenii să înțeleagă lucrul acesta și să ne acorde votul și în CL”
Ovidiu Portariuc, candidat PSD la Primăria Botoșani
Primarul în funcție a mai arătat că și la Consiliul Județean, PSD vine în fața cetățenilor cu o listă puternică iar dorința sa este ca după opt ani de zile social democrații să câștige președinția județului.
”Eu cred că am început cu dreptul având în vedere numărul de colegi veniți alături de noi și ne dorim să câștigăm aceste alegeri. Să facem promisiuni doar atât cât putem realiza, să ne dăm interesul pentru a aduce în județ, în comune și orașe, fondurile necesare pentru a realiza infrastructuri pentru comunități, drumuri, rețele de apă și canal și nu în ultimul rând segmentul de învățământ și cultură unde lucrurile nu au stat așa cum trebuie”
Costică Macaleți, candidatul PSD pe lista CJ
Nici un parlamentar nu a fost prezent la evenimentul ce a marcat începutul campaniei electorale.
Gabriela Erdic
Dec 29, 2024
Drama soților din Botoșani arși în incendiu, unul a murit celălalt a generat un scandal național
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Licitație pentru un tronson de drum de la Botoșani cu mari probleme
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Un nou COD GALBEN a fost emis pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile