o femeie s-a ales cu dosar penal după ce a prezentat polițiștilor de frontieră un permis de ședere fals.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unei persoane de sex feminin, cu cetățenie R. Moldova, asupra căruia s-a descoperit, la controlul de frontieră, un permis de ședere în Polonia, ce s-a dovedit a fi fals.
În data de 22 martie în jurul orei 20:45, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasageră într-un autoturism, o femeie cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 46 de ani.
La controlul de frontieră, femeia a prezentat alături de documentul de identitate, un permis de ședere similar celor emise de autoritățile din Polonia.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de ședere prezentat la controlul, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, femeia a declarat că a procurat documentul în cauză în anul 2024, pe când se afla la muncă, în Polonia, prin intermediul unui cetățean ucrainean cunoscut pe o rețea de socializare, contra sumei de 1.500 de euro. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință despre faptul că permisul de ședere este fals ori falsificat.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Se oprește apa în mai multe localități din județ din cauza unor lucrări
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Sute de locuri de muncă atât la stat cât și la privat disponibile în Botoșani - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Surpriza copiilor de grădiniță pentru polițiștii botoșăneni cu ocazia Zilei Poliției Române - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
ACUM: Subprefectul de 37 de ani de la Botoșani își spune povestea la Botoșăneanul TV - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Țigări de contrabandă reținute cu focuri de armă de polițiștii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile