În urma unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră din Botoşani, un cetăţean român s-a ales cu dosar penal pentru uz de fals. El încerca să iasă din România la volanul unui autoturism de lux folosind un permis de conducere fals.
Duminică 31 iulie 2016, în jurul orei 21.15, în P.T.F. Stânca, judeţul Botoşani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, cetăţeanul român Petrişor A., în vârstă de 26 de ani, conducând un autoturism marca Seat, înmatriculat în România.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere polonez prezentat la controlul de frontieră, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals total, iar persoana nu a obţinut niciodată dreptul legal de a conduce în Polonia.
În legătură cu cele constatate, tânărul a declarat că în anul 2015, aflat în Polonia a obţinut permisul de conducere pentru toate categoriile de la un cetăţean polonez, contra sumei de 2.000 de euro.
Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.
Vezi și: Ieșean cu permis fals de Canada „agăţat” de poliţiştii botoșăneni
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024