Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia unui cetăţean din Republica Moldova, un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals.
În data de 30 mai 2022, în jurul orei 9.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 39 de ani, pasager al unui autoturism înmatriculat în Lituania.
În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind asupra bărbatului, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care avea imprimată fotografia şi numele acestuia.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că şi-a procurat permisul de conducere în luna decembrie 2021 în timp ce se afla în Germania, prin intermediul unei reţele de socializare, plătind suma de 100 de euro. Totodată a mai adăugat faptul că avea cunoştinţă că permisul de conducere este fals dar l-a procurat pentru a obţine mai uşor un loc de muncă în Germania.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024