Mai mulți angajați ai Spitalului Județean „Mavromati” au săvârșit abateri disciplinare, drept pentru care au fost anchetați de Comisia de Disciplină.
Mai exact, în cursul anului 2017 au fost anchetate un număr de 37 de persoane. După această procedură, asupra a 17 salariați s-au luat măsuri disciplinare.
„13 persoane au fost sancționate cu avertisment scris, la două persoane din cauza gravității faptei s-a redus salariul cu 10% timp de trei luni. De asemenea, pentru alți doi angajați s-au desfăcut contractul de muncă pentru lipsă de la program pentru o perioadă mai lungă de timp”,
Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean.
Au rămas fără locuri de muncă un farmacist din cadrul Maternității și un infirmier.
„Principalele abateri disciplinare pentru care s-a solicitat anchetarea angajaților sunt lipsă de la program, refuzul de a elibera acte medicale, neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, părăsirea locului de muncă fără anunțarea medicului șef”,
Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean.
Medicul a declarat că sunt câteva cazuri asupra cărora s-a suspendat cercetarea disciplinară din cauza faptului că sunt anchetate penal.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024