Bărbatul fără scrupule care a molestat sexual o fetiță de doar șase ani, a intrat deja în atenția poliției, însă ancheta este în derulare.
Didi a fost pipăită fără nerușinare de un bărbat, în urmă cu două zile, la câteva case de căminul ei. Mama a scăpat-o din vedere pentru câteva clipe și micuța s-a lăsat păcălită de vorbele dulci ale bărbatului. Fetița a reușit să îl descrie pe acesta așa cum a știut mai bine, și din fotografiile care i-au fost arătate, se pare că a reușit să îl identifice.
„Ea l-a descris ca fiind un bărbat pe bicicletă, cu un tricou maro, cu șapcă în cap, nu știa prea mult să descrie vârsta sau altceva. Am fost la Poliție, am depus plângere, s-a găsit făptașul din câte am aflat, bine, nu se știe sigur. Fetița l-a recunoscut după fotografii, este o cameră de luat vederi în colțul străzii, s-a văzut pe cameră exact persoana respectivă, dar nu știu dacă a recunoscut fapta sau dacă l-au prins. Era luat în evidență la Poliție, am înțeles că nu avea ce să caute în zona asta”, povestește mama fetei.
Didi a fost luată în evidența Protecției Copilului din Botoșani și a fost consiliată de un psiholog pentru ca micuța să depășească trauma prin care a trecut.
Totodată, se pare că fetița nu este singura victimă a bărbatului, acesta molestând o altă minoră, de data aceasta în cartierul Bucovina.
(C.B.)
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024