Intrată de foarte devreme în politica mare (unii ar spune chiar că prea din tinerețe și că a cam topit ceva etape), și-a dezvoltat în timp un deosebit simț al săritului dintr-o barcă în altă.
Grația mișcărilor sale, care amintește de gimnastele de aur ale României, a devenit cu trecerea anilor una inconfundabilă.
Cum simțea că apa susură pe la colțurile bărcii era deja cu un picior în alta. Alta nouă și fără găuri. Iar când făcea găuri și cea nouă se transforma în una veche, ea pășea hotărât în următoarea.
Timp de vreo două decenii a nimerit mereu barca aceea capabilă să o țină la suprafață.
După ce a absolvit Institutul Pușkin din Moscova, a lucrat un an la privat, apoi s-a angajat ca expert parlamentar și nu a mai părăsit Casa Poporului.
Este deja la al cincilea mandat!
Fără să o recomande extraordinar de multe lucruri, a ocupat mai mereu funcții de conducere în PDL și apoi PNL, ajungând la un moment dat inclusiv președinte interimar al partidului.
Senzaționalele competențe de care a dat dovadă de-a lungul anilor au propulsat-o până pe jilțul de vicepremier.
Când nu s-a mai putut vicepremier, a fost bun și Ministerul Muncii, chiar dacă în 16 ani de Parlament nu fusese nici măcar o singură dată membră a comisiei pentru muncă. A intrat în comisia aceasta abia după ce a dobândit portofoliul Muncii.
Când nu s-a mai putut nici Ministerul Muncii, ar fi fost bun și Ministerul Familiei. Cred că s-ar fi mulțumit și cu Ministerul Văduvelor sau al Divorțaților, numai să rămână ”d-na ministru”. Într-un ultim efort a încercat să se apropie de Ministerul Digitalizării. Dar era prea târziu, toate bărcile care îi erau cândva la îndemână plecaseră deja, cei care le ocupau săturându-se să îi dea voie să urce pentru ca apoi să se vadă ei înșiși aruncați din barcă.
Așa că și-a descărcat tot veninul asupra celui care nu a mai vrut sau poate nu a mai putut să îi ofere o funcție de ministru. Și-a dat seama că nu mai sunt bani de pensii în România exact în momentul când a realizat că nu va mai fi ”d-na ministru”. Până atunci curgeau banii pe pereți la Ministerul Muncii. Dar robinetul s-a închis când ”d-na Ralu” s-a trezit fără portofoliu. Și brusc, omul pe care îl pupa din cap până în picioare, finanțist școlit în America și alte din astea, a devenit un nemernic de pokerist care joacă banii amărâților de vârstnici.
Cu numai câteva luni în urmă făcuse același lucru cu Ludovic. El era premier, ea vicepremier. Ludovic era cel mai bun, chefuia chiar fără mască la ziua lui. Când a simțit că Ludovic o ia la vale și nu îi mai este folositor, brusc și dintr-o dată a realizat că Ludovic (da, omul alături de care făcuse echipă în fruntea Guvernului) nu mai are ce căuta în fruntea partidului. Și tot la fel de subit a realizat ce bun ar fi Cîțu și pentru premier și pentru șefia PNL. Și a fost bun exact până în ziua în care numita Turcan Raluca a rămas fără portofoliu.
În toți acești ani botoșănenii (bine, nu chiar toți, unii dintre ei), au tot așteptat un semn de la d-na Ralu prin care să le arate că nu a uitat de unde a plecat și că simte moldovenește. Și că pune și ea umărul la reabilitarea drumului Botoșani – Suceava. Dar l-au făcut alții... Sau la modernizarea drumului Botoșani – Târgu-Frumos. Și pe acesta îl fac alții... Ori că ajută și ea la pornirea unei investiții care să îi scoată județul natal din sărăcie. Sau că își leagă numele măcar de o singură realizare de anvergură.
În zadar...
D-na Ralu nu pomenea pe nicăieri că este botoșăneancă, peste tot se prezenta drept ”deputat de Sibiu”.
În atâția ani de jurnalism nu am auzit nici măcar o singură dată un om politic de la Botoșani, plecat la București ca să obțină ceva pentru județ, că se întâlnește și cu d-na ”deputat de Sibiu”.
Nici nu avea rost. D-na era botoșăneancă doar atunci când venea la Botoșani și eventual era primită cu onoruri la Colegiul Laurian. Onoruri care poate i s-ar fi cuvenit tatălui. Pentru că, spre deosebire de a sa fiică, pe dlui nu l-am vedea vreodată urând la mulți ani unui baron mort în urmă cu mai bine de două secole.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
