Amenzile au fost date pentru lipsa permisului de pescuit valabil și reținerea peștilor capturați sub dimensiunile legale.
În urma verificărilor efectuate în habitatele piscicole naturale din județul Botoșani la sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii au aplicat 18 sancțiuni în valoare totală de 2.850 de lei.
Acțiunea a fost executată în cooperare cu Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii de Mediu, faptele contravenționale constatate de jandarmi fiind lipsa permisului de pescuit valabil și reținerea peștilor capturați sub dimensiunile legale.
Jandarmii botoșăneni reamintesc faptul că pescuitul recreativ al oricăror specii de pești și alte viețuitoare acvatice, sub dimensiunile legale, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 300 la 600 de lei, la fel ca și lipsa unui permis de pescuit valabil, iar cantitatea maximă de pește ce poate fi reținută zilnic de către un pescar sportiv este de maxim 5 kilograme.
Reglementările legale prevăd și numărul de unelte de pescuit ce pot fi folosite de către un pescar, respectiv maxim patru undițe sau patru lansete cu câte două cârlige fiecare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
„Contele de Monte Cristo” ajunge la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Dec 20, 2024
ASTĂZI: Circulație deschisă pe un lot al Autostrăzii Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Dec 20, 2024
Șofer ajuns la spital după o ciocnire violentă între un camion și o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 20, 2024
Funcționarii Primăriei acuzați de rea credință la supraimpozitarea clădirilor private
Gabriela Erdic
Dec 20, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile