Liberalii botoşănenii sunt deja împăcaţi cu o înfrângere categorică la alegerile parlamentare. Deşi la cele locale au obţinut un scor peste media ţării, de data aceasta, neoficial, unii candidaţi cred că nu vor mai reuşi o asemenea performanţă.
Aceasta înseamnă că, dacă vor face procentul naţional, de 22%, pot fi sută la sută siguri doar de un mandat de deputat, cel al lui Cristian Achiţei şi să spere la redistribuire pentru unul de senator, al lui Costel Şoptică şi la un al doilea deputat, prin Cristian Roman. Unul dintre liberali a relatat că într-o secţie din cartierul Tudor Vladimirescu PSD-ul a luat peste 300 de voturi, iar PNL-ul doar în jur de 70: „imaginaţi-vă ce este în judeţ”. În aceste condiţii liberalii nu au făcut publice date de la numărătoarea paralelă.
Pesimismul este întărit şi de prezenţa slabă la vot din localităţile conduse de primarii liberali în contradictoriu cu participarea mare la urne din oraşele şi comunele conduse de social-democraţi.
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024