Virusul Pestei Porcine Africane care a băgat spaima în țărani și a distrus afaceri de milioane de euro a fost depistat la Botoșani, într-o zi de duminică, pe 20 ianuarie 2019. Iar situația s-a agravat în ultimele luni.
Asta în ciuda măsurilor impuse de autorități în zecile de ședințe care s-au tot făcut de atunci. Practic până astăzi, 5 august 2019, vorbim la nivelul județului de 10 focare la porc domestic în localitățile enumerate mai jos:
Pomârla - două focare stinse, patru porcine afectate
Rediu – două focare cu două porcine afectate, șase ucise
Hănești - două focare cu patru afectate, 23 porcine ucise
Păltiniș - un focar cu o porcină afectată, una moartă
Hudești – un focar cu o porcină afectată, opt ucise și una moartă
Vlăsinești – două focare cu două porcine afectate și opt ucise.
Conform datelor transmise de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), la Botoșani s-au ucis 40 de porci. În spatele acestor cifre, se află însă adevărate drame și asta pentru că botoșănenii au început să se sperie și unii dintre ei și-au și tăiat porcii pe ascuns.
În ceea ce privește focarele de pestă porcină africană la animale sălbatice sunt înregistrate oficial patru cu 81 mistreți morți și 10 mistreți vânați, toți cei 91 fiind pozitivi.
La nivelul județului, în ceea ce privește exploatațiile nonprofesionale au fost găsiți morți 244 de porci domestici, însă dintre aceștia au fost pozitivi doar 16. Iar în exploatațiile comerciale din cei 94 de porci morți, nu a fost niciunul pozitiv.
Oamenii sunt despăgubiți de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Cum se procedează?
„Îl luăm (nr.porcul), îl testăm, dar înainte de a-l testa și de a ridica acest porc mort îl evaluăm la fața locului împreună cu proprietarul cântărire, evaluare, câte kilograme are. În condițiile în care avem pestă porcină africană avem un grup care ne întâlnim și evaluăm animalul respectiv după care se trece la ucidere. Este la prețul pieții, banii sunt de la noi, noi avem un cont de buget în care facem despăgubirea. În condițiile în care ne apar mai multe mortalități facem solicitare la București”,
Minodora Vasiliu, director DSVSA.
Până acum au fost acordate despăgubiri pentru patru porci din două exploatații din Pomârla în valoare de 4.710 lei și pentru 14 porci din 4 exploatații din Rediu în cuantum de 7,84 mii lei. Urmează în perioada următoare să fie acordate despăgubiri în Hănești, Păltiniș, Bașeu – Hudești, Vlăsinești.
Între timp, carnea de porc a început să se scumpească la Botoșani chiar și cu doi lei. Astfel dacă un kilogram de pulpă de porc înainte costa 19 lei, acum botoșănenii trebuie să plătească și 21 de lei.
Și exporturile de carne au scăzut cu 13.500 de tone în 2018, față de anul 2017, din cauza pestei porcine africane a declarat Ministrul Petru Daea pentru ziarele naționale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024