Reprezentanți ai 13 organizații civice au pichetat joi Ministerul Agriculturii, în semn de protest față de modul în care este gestionată criza declanșată de epidemia de pestă porcină, potrivit unui comunicat de presă emis de Asociația Pro Consumatori.
Printre acestea s-a regăsit și un ONG de la Botoșani, Asociația „Scut Botoșănean”.
„Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) încearcă să acopere corupția și incompetența unor funcționari din această instituție, dând vina pe porcul mistreț, și îi cam reușește acest lucru, pentru că mare parte din mass-media a preluat această explicație, fără a face o analiză a problemei artificial creată, care amenință siguranța alimentară și siguranța națională”,
conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele Asociației Pro Consumatori.
Organizațiile participante la această acțiune: Asociația Pro Consumatori, Federația Solidaritatea Virgil Săhleanu, Asociația „Scut Botoșănean”, Frăția Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruință”, Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni, Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, Asociația Dac Defense, Fundația Buna Vestire, Asociația Calea Neamului, Asociația pentru Cultură și Educație Sfântul Daniil Sihastrul, Asociația Oamenilor de Afaceri Creștini Ortodocși și Asociația Rost.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a invitat o delegație a protestatarilor la discuții, condusă de Costel Stanciu, președintele APC.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
INCENDIU la Botoșani: Proprietarul casei a intrat în flăcări disperat să-și salveze bunurile
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024