Un senator din Botoșani a anunțat miercuri, 25 noiembrie 2015, că amendamentele sale la Ordonanța de Urgență a Guvernului 35/2015 privind salarizarea personalului bugetar, prin care a propus majorarea cu 25% a salariaților din sistemul de asistență socială, vor intra în vigoare, ca urmare a promulgării actului normativ de către Președintele României.
Astfel, peste 1.000 de botoșăneni angajați în sistemul de asistență socială vor primi, începând cu 1 decembrie 2015, majorarea de 25% prevăzută în noua lege. De asemenea, conform articolului patru din ordonanță și ceilalți angajați din sistemul bugetar vor beneficia, tot de la 1 decembrie 2015, de o creștere a salariilor cu 10%. Vicepreședintele PSD Botoșani a inițiat, alături de colegii parlamentari PSD, amendamentele menționate în urma consultărilor de pe plan local cu lucrătorii din 25 de primării din județ și cu Sindicatul Impact, care reprezintă salariații din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani.
„La noi în județ sunt peste 1.000 de lucrători în asistența socială care vor primi 25% în plus la salariu de la 1 decembrie, iar la nivel național, peste 40.000 de angajați din sistemul de asistență socială vor beneficia de acestă majorare. Subliniez că salariile celor care lucrează în acest domeniu erau cele mai mici iar activitatea lor era mai degrabă un act de voluntariat decât un serviciu plătit. Cred, așadar, că acestă majorare cu 25% trebuie privită ca o măsură reparatorie pentru aceste persoane”, a declarat senatorul PSD, Doina Federovici.
Doina Federovici a mai reamintit faptul că aceeași creștere cu 25% a salariilor va fi acordată și personalului care nu a beneficiat de alte majorări și care lucrează în cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică, sau în reţelele de medicină şcolară, preşcolară, antepreşcolară, de medicină şcolară universitară, asistenţă medicală comunitară, precum şi din alte unităţi sanitare şi medico-sociale.
”Toată lumea poate face diferența dintre guvernarea PDL, care se ascunde acum sub sigla PNL, și guvernarea PSD. Ei au tăiat, noi am dat înapoi și am majorat. Mă bucur că noul Guvern a înțeles necesitatea acordării acestor majorări salariale din sectorul bugetar dar și de a menține celelalte măsuri din noul Cod Fiscal promovate de Guvernul Ponta și de parlamentarii PSD”, a completat Doina Federovici.
CITEȘTE: Senatorul Doina Federovici: Salariile tuturor bugetarilor vor fi majorate!
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a votat pentru extensie la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
O firmă din Botoșani construiește o sală polivalentă cu trei etaje
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Afaceristul mort a mai chemat pe cineva la el: Frați morți unul după altul, în câteva săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
FAZA ZILEI: Garda de Mediu s-a judecat cu Primăria pentru buruieni, un comisar a uitat să facă poze
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile