Iar numărul record s-a înregistrat la Spitalul Județean Mavromati în ultimul trimestru al anului trecut.
În jur de 1.300 de persoane au primit în Unitatea de Primiri Urgențe a acestui spital fie vaccin antirabic, fie antitetanos.
Stocul cu astfel de fiole a fost suplimentat pentru anul în curs, în cazul în care vor exista noi cazuri.
”În farmacia Spitalului Județean avem în acest moment în stoc un număr de 255 de doze de vaccin antirabic și un număr de 443 de doze de vaccin antitetanic”,
Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean Botoșani
În ultimul trimestru al anului trecut în cazul a 96 de pacienți botoșăneni s-au efectuat administrări de vaccin antirabic.
Explozia de persoane a fost însă la antitetanic unde 1.139 de botoșăneni au trebuit să fie înțepați de cadrele medicale.
”Preconizăm că acest stoc care îl avem în acest moment să ne ajungă cel puțin în trimestrul unu al anului în curs”,
Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean Botoșani
Vaccinul antitetanos se administreaza, de obicei in urgenta (la camera de garda), pentru a preveni o infectie foarte grava cu o bacterie numita Clostridium tetanii, germene care se gaseste in pamant sub forma de spori.
Boala este foarte grava si poarta numele de tetanos. Tetanosul se manifesta prin contractura puternica a intregii musculaturi avand urmari grave precum rupturile musculare, fracturile osoase, un facies caracteristic numit risus sardonicus si, in cele mai grave cazuri, oprirea respiratiei (prin paralizia muschilor respiratori) si moarte.
Vaccinul se recomanda mai ales in cazul plagilor cu risc tetanigen: cele adanci, cu margini anfractuoase (neregulate), contaminate cu pamant. Daca plaga este minora si curata, vaccinul se administreaza daca persoana nu a mai primit cel putin 3 doze mai inainte sau nu a primit nicio doza in ultimii 10 ani. Daca plaga este mai grava ( adica prezinta un risc tetanigen mai ridicat) atunci persoana afectata primeste vaccin daca nu a mai primit cel putin 3 doze mai inainte sau nu a primit nicio doza in ultimii 5 ani.
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024