O nouă serie de absolvenți au încheiat un frumos capitol din viața lor, după cursurile de trei ani în cadrul Școalii Postliceale ”Prof.dr.doc. Enescu Longinus” din Botoșani. Un capitol care le dă aripi pentru viață, dar care implică și o mare responsabilitate în exercitarea profesiei.
Au fost peste 100 de noi asistenți medicali de ambele sexe, pe specializările farmacie și medicină generală. Trei clase în total adunate în sala Mihai Eminescu a Complexului Rapsodia, avându-și persoanele dragi alături și profesorii care i-au îndrumat, în față.
Absolvenții au purtat halate albe, în locul robelor negre, în consonanță cu activitatea medicală pe care au ales-o, eșarfe de diferite culori și tradiționala tocă, cea care unora le-a dat bătăi de cap la înmânarea diplomelor.
La ceremonie au ascultat sfaturile profesorilor lor care le vor fi utile în activitatea medicală.
„Profesia aceasta este una onorantă, dar în același timp este una în care nu aveți voie să greșiți. Dacă în alte profesii mai puteți face ajustări, în profesia dvs. nu puteți face așa ceva. Astăzi încheiați o etapă a vieții voastre, cea de elev, dar deschideți una nouă, cu foarte multe posibilități. Lucrul cel mai simplu și cel mai ieftin este să dai sfaturi. Dar lucrul cel mai greu este să ții cont de acele sfaturi și să le respecți. Și atunci vă dau și eu câteva sfaturi pe care sper să le mențineți cât veți fi asistenți medicali: să nu vă considerați niciodată suficient de învățați încât să încetați să mai învățați. Să nu uitați că toți suntem egali, că toți avem nevoie la un moment dat de ajutor și astăzi poate fi pacientul cel care cere ajutor, iar mâine puteți fi dvs. cei care cereți ajutor. Drept urmare, să vă purtați frumos cu toți pacienții indiferent de profesia lor, statutul lor social”,
Le-a transmis unul dintre profesori
A participat la ceremonia de absovire și unul dintre directorii Spitalului Județean de Urgență Mavromati, care a ajuns printre viitorii asistenți medicali și a dezvăluit că își dorește să îi vadă și în saloanele unității medicale ale județului.
„M-a cuprins o încărcătură emoțională, de obicei îmi gestionez foarte bine emoțiile. Vă văd astăzi atât de frumoși, cu ochii plini de bucurie. Îmi doresc să vă văd la capul bolnavului cu același spirit vesel, să fiți acel liant între pacient și echipa medicală. Gândiți-vă, asistentul medical are un rol foarte important, el trebuie să știe să facă un slalom între pacient și echipa medicală”,
Coca Crâșmaru, director de îngrijiri Spitalul Județean Mavromati
A existat emoție în rândul absolvenților, însă de acest sentiment a fost stăpânită și Mirela Andrici, director al Școlii Postliceale, care a reușit să îmbrățișeze mare parte dintre absolvenți și să le ofere sfaturi înainte de a porni în viață.
„Acum trei ani ați venit și ne-ați ales pe noi, prima școală înființată în Botoșani de către dl profesor doctor docent Enescu Longinus. Sunt 29 de ani, sunteți promoția cu numărul 26. Sunt mii de absolvenți. Chiar dacă dl profesor e normal să nu mai fie printre noi, mulțumim că a decis și a înființat mai multe școli sanitare. Alegând școala noastră, practic ne-ați ales și pe noi să facem parte din povestea voastră. Fiecare pacient pe care-l veți îngriji vă va avea în povestea lui”,
Mirela Andrici, director Școala Postliceală ”Prof.dr.doc. Enescu Longinus”
Fiind trei clase, au fost premiați tot atâția șefi de promoție care au susținut și câte un scurt discurs încărcat de emoție, care pot fi vizualizate în materialul video de mai jos.
Un premiu special a primit o tânără din Suceava care în cei trei ani de școală a născut doi copii.
Finalul a fost marcat de tradiționala fotografie de grup și îmbrățișările de rămas bun cu promisiunea revederii în spitale.
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024