Copii bătuți, înfometați, abuzați sexual, care nu știu cum e să ai o familie în adevăratul sens al cuvântului, iar într-un final ajung să fie crescuți în centrele statului. Sunt sute de astfel de cazuri la Botoșani și mii în țară. Alte drame sunt încă necunoscute, dar pot ieși la lumină printr-un simplu apel la numărul unic național 119.
Anual la Botoșani, peste 100 de copii sunt luați din familie și aduși în centrele din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).
La nivelul județului Botoșani, pe parcursul anului 2021, 120 de copii au fost instituționalizați în principal din cauză că erau neglijați de către părinți. Sunt însă și câteva suspiciuni de abuzuri.
Au ajuns în grija statului copii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani.
"În anul 2021 în sistemul de protecție au intrat în jur de 120 de copii pe toate cele trei ramuri ale noastre: 13 în plasament familial, 72 la un asistent maternal profesionist și 35 în centrele de plasament sistem rezidențial",
Doina Nacu, director executiv DGASPC Botoșani
Cazurile de violență asupra minorilor pot fi raportate mai ușor însă deoarece de la începutul lunii ianuarie a acestui an Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a operaționalizat numărul unic național 119. Acesta este destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.
Numărul 119 este gratuit și este operat de către consilierii DGASPC. În urma apelurilor la acest număr sunt aproape 2.000 de anchete sociale în derulare la nivel național.
Și la Botoșani au fost zeci de apeluri la 119. La capătul firului nu au fost însă copii, ci de cele mai multe ori au sunat reprezentanții Serviciului Public Local de Asistență Socială.
Au raportat cazuri de copii neglijați de propriile familii.
„De la începutul funcționării apelului de urgență unic național 119 la noi au fost înregistrate 53 de cazuri. Orice telefon pe care îl primim la acest număr generează o fișă deci s-au deschis 53 de fișe din care cinci au fost date în lucru colegilor de la Serviciul de Intervenție Specializată.”,
Alexandru Colbu, director executiv adjunct DGASPC Botoșani.
Într-un singur caz s-a decis instituționalizarea copilului. Echipa mobilă formată dintr-un asistent social, psiholog și șofer, s-a deplasat la fața locului și s-a decis luarea copilului din sânul familiei.
De altfel, echipa mobilă trebuie să fie pregătită să intervină la orice oră.
„Echipa mobilă a intervenit pe teren într-un singur caz și în două situații a fost nevoie de consiliere psihologică prin telefon. În urma intervenției echipei mobile s-a luat măsura instituționalizării copilului la Centrul de Primiri Urgențe pentru că era un caz care oricum era în atenția noastră”,
Alexandru Colbu, director executiv adjunct DGASPC Botoșani.
Tot la „telefonul copilului” mai sună la Botoșani și mamele bătute de către soți.
„Mai sunt cazuri în care sună mamele, unele telefoane sunt date pe violență domestică care nu fac obiectul numărului 119, dar colegii redirecționează cazul către Compartimentul Violență Domestică”,
Alexandru Colbu, director executiv adjunct DGASPC Botoșani.
În primele zile de la înființarea acestui număr au fost botoșăneni care au apelat din pură curiozitate și adresau întrebări precum: Chiar există acest număr? Chiar funcționează?
Numărul de suport 119 a fost operaționalizat în baza Ordonanței de urgență nr. 105 din 2021 privind aprobarea și implementarea Programului național de suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024