În perioada 3 – 9 august 2020, pompierii botoșăneni au avut 107 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale.
Astfel, s-a acționat pentru: stingerea a 15 incendii, acordarea primului ajutor calificat pentru un număr de 72 persoane, înlăturarea pericolului de incendiu în urma producerii a trei accidente rutiere, asigurarea măsurilor specifice de limitare și răspândire a pestei porcine africane, precum și în alte situații de urgență (deblocare uși, degajare arbori și transport persoane supraponderale din apartamentele proprietate, la ambulanță).
Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 72 persoane.
Cele 15 incendii s-au produs pe raza localităților Dorohoi, Gorbănești, Șendriceni, Cătămărăști Deal (comuna Mihai Eminescu), Ștefănești, Botoșani, Orășeni Vale (comuna Curtești), Corlăteni, Buceea, Broscăuți, Dragalina (comuna Cristinești) și Ripiceni.
Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc au fost: foc deschis în spații deschise, fumat în locuri nepermise, scurtcircuit electric și autoaprindere.
Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 177 pompieri militari și voluntari, dar și elevi și studenți aflați în practică.
Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 800.000 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Amendă de 20.000 de lei și dosar penal pentru un botoșănean: CE avea ascuns în mașină
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Șoferiță prinsă pe bulevard la volanul unei mașini „fantomă”
Oana Sava
Jan 16, 2025
Tânăr pus la pământ, lăsat fără bani și telefon: Polițiștii au deschis un dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Începere proiect "DEZVOLTAREA MICROINTREPRINDERII PRINT NORD MEDIA SRL" - cod SMIS: 313855
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Atenție șoferi! Meteorologii anunță COD GALBEN de polei și ceață
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile