Începând de astăzi, Instituția Prefectului începe distribuirea cardurilor pentru mese calde către reprezentanții unităților administrativ-teritoriale din județul Botoșani, în baza OUG nr. 115/2020.
Este vorba de cardurile pentru mese calde oferite de Guvernul României, prin Ministerul Fondurilor Europene, ca parte a Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (POAD), finanțat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD). Primăriile au avut obligația de a identifica și întocmi lista cu persoanele care au împlinit 75 de ani, beneficiari ai indemnizației sociale pentru pensionari sau alte drepturi, prin legi cu caracter special, precum și persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate.
La nivelul județului Botoșani au fost identificați 11.830 de beneficiari ai tichetelor sociale, pe suport electronic, pentru mese calde, care, lunar, începând cu luna decembrie, vor avea disponibilă suma de 180 lei/lunar. Sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Valoarea maximă a tranzacțiilor zilnice acceptate cu cardul este de 40 lei.
Cardurile pot fi utilizate exclusiv în unităţile de alimentaţie care servesc mâncare caldă, unități care sunt specificate în documentația pe care o primește fiecare beneficiar. La nivelul județului Botoșani, au fost identificate 193 de unități care pregătesc și servesc/livrează mese calde și care acceptă tichete sociale pentru mese calde. ”Programul European, implementat cu sprijinul Guvernului României se înscrie în măsurile luate la nivelul Uniunii Europene de sprijinirea categoriilor vulnerabile, în contextul pandemiei de COVID-19. Beneficiarii trebuie să știe că nu au voie să îl utilizeze în alt scop decât cel pentru care a fost emis și nu au voie să solicite numerar în locul tichetelor”,
a declarat prefectul județului, dl Dan Nechifor.
Cancelaria Prefectului
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dispar bancomatele din România: Cu ce vor fi înlocuite ATM-urile
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Vacanța de primăvară 2025: Când începe și câte zile libere au elevii
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Ioana Ignat, detalii despre schimbările din viața ei: Ce spune despre relația cu Sebastian Dobrincu
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
ASTĂZI: Se oprește apa din cauza unor lucrări, vor fi afectate trei străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile