Prezența la urne la nivelul județului Botoșani nu a atins pragul de 40%, semn că în continuare există o sumedenie de botoșăneni care efectiv nu sunt interesați să-și exercite acest drept democratic, pe care îl au prevăzut în Constituția României.
În total au mers să voteze la Botoșani aproximativ 141.000 de botoșăneni.
362.000 este numărul celor care au fost așteptați la urme și pentru care statul a cheltuit niște bani, măcar din punctul de vedere al tipăririi buletinelor de vot.
Dintre cei care au ales să voteze se desprinde un număr semnificativ al celor care au dorit să transmită probabil un mesaj: ”Poftim, nu am cu cine vota și vă ofer doar dispreț”.
Adică, electori din Botoșani care fie au introdus buletinele de vot albe în urne, fie le-au anulat prin a aplica ștampila în mai multe patrulatere.
Aproape 3.500 de botoșăneni au returnat buletinele în alb, atât pentru Camera Deputaților cât și pentru Senat. În urmă cu mai mulți ani, Asociația Pro Democrația chiar a avut o campanie ”Votul Alb„ preluată din statele europene, prin care electoratul să tramsmită nemulțumiri vis a vis de oferta electorală.
Votul în alb poate fi însă și o capcană pentru alegători, pentru că poate oferi posibilitatea acțiunilor de fraudă, adică buletinele de vot să fie utilizate de anumite persoane.
La alegerile locale din 11 decembrie 2016 peste 9.000 de botoșăneni și-au anulat voturile.
Concluzionând, la nivel local mii de persoane nu s-au regăsit în oferta politică făcută de partide însă nu au rămas acasă, indiferenți, într-una din zilele cele mai importante pentru poporul român.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024