Inspectoratul Şcolar Judeţean îşi va premia elevii olimpici vineri, 28 mai în cadrul acţiunii Tîrgul Liceelor 2010, cu începere de la orele 18:00. Gala Excelenţei în Educaţie Ediţia I va aduna circa 120 de elevi botoşăneni care s-au evidenţiat la olimpiadele naţionale. Aceştia vor fi însoţiţi de profesorii îndrumători şi vor beneficia de diplome de excelenţă şi premii în bani constînd în suma de 20 de lei de elev. „
La Sala Polivalentă diseară de la ora 18:00 va fi Gala Excelenţei în Educaţie, seara olimpicilor naţionali de această dată, încercăm să premiem 123 de copii care s-au întors de la olimpiadele şi concursurile naţionale cu premii şi menţiuni. Această ultimă acţiune a fost organizată în parteneriat cu Sindicatul Învăţămîntului Preuniversitar care a contribuit cu suma de 2.000 de lei, de asemenea cu sprijinul deputatului Cătălin Buhăianu care a donat suma de 500 de lei”, a declarat
Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ. Suma de 500 de lei a fost de asemenea oferită elevilor olimpici de către şefa învăţămîntului botoşănean.