Mai bine de 300 de botoșăneni au încasat sumele aferente bonurilor fiscale declarate câștigătoare la prima loterie organizată în data de 13 aprilie 2015.
Potrivit unui comunicat de presă, Ministerul Finanțelor Publice a plătit marți, 13 iulie 2015, câștigurile aferente primei extrageri la care au participat bonurile fiscale emise în intervalul calendaristic 2 februarie - 28 martie 2015.
În ceea ce privește județul Botoșani, au fost alocați în total 17.024 de lei celor 304 botoșăneni care au prezentat bonurile câștigătoare. Fondul de premiere alocat extragerii a fost de 1.000.000 lei, iar numărul total cereri de revendicare înregistrate în vederea încasării premiilor a fost de 18.215. În urma verificărilor preliminare realizate de către administrațiile fiscale, s-a constatat că un număr de 313 cereri nu îndeplinesc condițiile de validare a bonurilor fiscale, prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale (de exemplu informațiile obligatorii erau ilizibile; documentele în baza cărora erau revendicate premiile nu erau bonuri fiscale).
Numărul bonurilor fiscale validate de administrațiile fiscale care au fost luate în considerare la stabilirea valorii unui premiu a fost de 17.902, astfel încât, după împărțirea fondului de premiere la numărul total al bonurilor fiscale câștigătoare revendicate în termen, a rezultat un premiu cu o valoare de 56 lei.
Din cele 17.902 bonuri fiscale validate de către administrațiile fiscale în procedura preliminară, au fost plătite un număr de 17.837 de câștiguri, 65 de bonuri fiscale fiind invalidate ca urmare a acțiunilor de control desfășurate de Direcția generală antifraudă fiscală, plata câștigurilor aferente fiind suspendată până la soluționarea plângerii penale.
În perioada 25.06.2015 – 03.07.2015, Direcția Generală Antifraudă Fiscală a efectuat acțiuni de verificare a autenticității și realității bonurilor fiscale înregistrate în „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale”, în baza prevederilor OMFP nr. 417/2015.
În urma efectuării controalelor antifraudă, un număr de 65 de bonuri fiscale au fost invalidate întrucât în legătură cu acestea au fost constatate împrejurări privind săvârșirea unor fapte de natură penală urmând a fi sesizate organele competente.
Situațiile care au creat suspiciuni cu privire la realitatea și autenticitatea bonurilor fiscale depuse pentru revendicarea premiilor la Loteria bonurilor fiscale pot fi grupate generic în:
1. a) sustragerea rolelor jurnal din aparatele de marcat electronice fiscale sau a unor părți din acestea (care conțineau datele bonurilor fiscale declarate câștigătoare) și revendicarea premiilor pe baza acestor înscrisuri;
2. b) depunerea unor bonuri care au înscrise date ale unui operator economic care nu funcționa și era declarat inactiv fiscal dinainte de data emiterii bonului fiscal depus pentru revendicarea premiului;
3. c) depunerea unor bonuri care au fost emise cu aparate de marcat electronice care nu erau declarate la organele fiscale.
CLICK AICI PENTRU LISTA COMPLETĂ A CÂȘTIGĂTORILOR
ASTĂZI: Titlu onorific pentru o botoșăneancă, un nou tezaur uman viu la Botoșani
Gabriela Erdic
Nov 14, 2024
Șofer amendat după o oprire în trafic: CE au confiscat polițiștii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Avertizare DNSC: O nouă fraudă online cu „promoții” primite prin mesagerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Burger King deschide primul restaurant din Suceava, în Iulius Mall
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024