De la startul campaniei de vaccinare a catedoriilor care prezintă risc de contaminare cu virusul AH1N1 şi pînă la data de 7 decembrie 2009, au fost vaccinate aproape 240 de persoane care lucrează în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani susţine că deocamdată nu are date centralizate la nivel judeţean cu situaţia persoanelor care au acceptat imunizarea, lucru care s-ar putea întîmpla totuşi în decursul zilei de mîine. Cert este faptul că, nici la Spitalul de Copii „Sfînta Parascheva” vaccinul nu se bucură de prea mult succes, doar cinci dintre cadrele medicale, acceptînd acestă imunizare.
„Avem o cifră dată de cabinetul Ministerului Administraţiei şi Internelor cu 237 de vaccinări, avem distribuiţi la medicii de familie suficient vaccin, 167 dar pînă mîine la 10 ne confirmă administrarea lui, avem la cabinetele medicale şcolare din teritoriu 1037 de doze distribuite dar de asemenea nu avem încă administrarea şi toate spitalele care au luat, dar nu avem încă cifra vaccinărilor efectuate, azi au început vaccinarea şi la Spitalul de Copii şi din prima zi au fost vaccinate cinci cadre medicale, eu personal cred se vor vaccina”, a declarat
Ecaterina Chihaia, medic epidemiolog şef Direcţia de Sănătate Publică Botoşani.
Totodată, în decursul zilei de astăzi, conducerea DSP a primit un ordin al ministrului sănătăţii în care i se comunică următoarea categorie de risc care va intra la vaccin. Este vorba despre femeile însărcinate în trimestrul 2 şi 3 de graviditate.
„
Acum am primit o adresă prin care se recomandă imunizarea gravidelor din trimestrul 2 şi 3 de sarcină, deci dacă Minsterul Sănătăţii, Comisia Naţională de Epidemiologie recomandă vaccinarea gravidelor, ne putem da seama de inofensivitatea acestui produs pentru sănătate, este un produs noi şi ca toate produsele noi mai greu sunt acceptate”, a mai afirmat Ecaterina Chihaia.
Şefa DSP a mai declarat că, în privinţa femeilor însărcinate de acţiunea de vaccinare se vor ocupa medicii de familie care ştiu ce gravide au în evidenţă şi acolo unde este cazul de recomandare a acestei imunizări. Totodată, nici în cazul acestei categorii nu există obligativitate, însă la cerinţa gravidelor, medicii de familie vor administra vaccinul.