Polițiștii botoșăneni au efectuat controale pentru a depista șoferii băuți sau drogați la volan.
Duminică, 17 decembrie 2023, în intervalul orar 11:00-22:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Poliției Transporturi au acționat pe linia creșterii vizibilității elementului polițienesc, prevenirea infracțiunilor comise cu violență și depistarea conducătorilor auto care circulă sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 210 de persoane, au fost verificate peste 160 de autovehicule și au fost efectuate peste 90 de testări cu aparatul etilotest.
În urma activităților desfășurate au fost constatate 2 infracțiuni și au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 25.000 de lei, totodată fiind reținute 2 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.
Artefact mai vechi decât piramidele egiptene descoperit de un jandarm botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Mar 21, 2025
Daruri de Paște pentru bătrâni: Biserica Pacea continuă acțiunile de sprijin în azilele din Botoșani
Andreea Coțovanu
Mar 21, 2025
Ziua Jandarmeriei Române sărbătorită prin ecologizarea Pădurii Rediu de către jandarmii botoșăneni
Andreea Coțovanu
Mar 21, 2025
„Adolescență fără delicvență”: Sute de elevi s-au întâlnit cu deținuții din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 21, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile