Bani pentru copii strânși din donații și vânzarea biletelor
Moș Nicolae nu i-a uitat pe copiii cu autism din cadrul
APCA Botoșani și a venit cu tolba plină. Organizatorii evenimentului spun că l-au asteptat și l-au primit cu emoție vineri, la seara caritabilă ”Suflet pentru suflet”, găzduită într-un cadru de poveste la Restaurant Rapsodia, alături de ”
oameni minunați, cu suflet mare, devenind astfel protagoniștii unei familii unite atât prin înțelegere, solidaritate, emoție, sensibilitate, hotărâre, curaj, responsabilitate și cel mai important, în dragoste față de aproapele nostru, mai ales atunci când se află în dificultate.” Aceștia au anunțat printr-un comunicat de presă, cu bucurie și recunoștință faptul că la eveniment au reușit să strângă suma de
20.270 de lei din vânzarea biletelor și a donațiilor făcute.
O seară plină de emoție constructivă, la vederea copiilor cu autism care au oferit bucurie atât prin vers, cântec și joc, tuturor celor care au avut încredere că acest eveniment este unul important pentru conștientizarea problematicii autismului, dar și pentru conștientizarea faptului că acești copii care pot avea tulburări de comportament, lipsa limbajului, lipsa contactului vizual, probleme de socializare în raport cu semenii lor, pot ajunge la competențe de a recita poezii, cântece, de a susține un spectacol, de a interacționa între ei și de a ne privi în ochi oferindu-ne drept răsplată zâmbetul și bucuria de a dărui.
Spectacol magic al copiilor cu autism
O realizare pe care orice părinte și-o dorește pentru copilul său autist și care nu este posibilă decât prin diagnosticare precoce, intervenție terapeutică timpurie, alternativă și intensivă.
”
Mulțumim, ca acest spectacol magic al copiilor cu autism a devenit realizabil prin munca plină de dragoste și profesionalism depusă de terapeuții Centrului de asistență specializată pentru copilul cu TSA aflați sub îndrumarea d-lui Marius Cornel Pohoață, psiholog clinician principal - șef centru Complexul de servicii comunitare pentru copilul cu dizabilități,”Sfântul Spiridon” Botoșani, pentru colaborarea promptă și permanentă a acestuia”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției de
Asociația Părinților Copiilor cu Autism Botoșani.
Totodată, părinții le aduc mulțumiri celor care și-au oferit sprijinul și încrederea în organizarea acțiunii: ”
Mulțumim, dl. Dan Constantin Șlincu, director executiv al DGASPC Botoșani, pentru sprijinul și toată încrederea acordată în organizarea acestui eveniment/spectacol caritabil. Realizarea acestui eveniment, cât și rezultatele reușitei lui se datorează prin munca unei întregi echipe, prin implicarea, dăruirea și efortul fiecărui participant, colaborator, sponsor, donator direct sau indirect”
În numele copiilor cu autism,
APCA Botoșani le mulțumește tuturor pentru că a realizat trei obiective importante și anume: conștientizarea problematicii autismului, a situației copiilor cu autism și a părinților acestora.
CITEȘTE:
ACUM: Oficialitățile dau mâna în scopuri caritabile pentru copiii cu autism – FOTOGALERIE