Inechitățile salariale dar și corelarea remunerației financiare cu nivelul de specializare par să fie probleme principale cu care se confruntă sistemul bugetar românesc. Și nu numai.
General vorbind oricum ai privi, domeniu privat sau de stat, salariile sunt infinit mai mici comparativ cu cele ale demnitarilor sau a unor șefi din companiile de stat.
Funcționarii simpli nici nu îndrăznesc măcar să vizeze la astfel de lefuri, chiar și după decenii întregi de activitate. La Consiliul Județean Botoșani, de exemplu, media salariilor este puțin peste minimul pe economie.
”Media este de 1.300 de lei. Eu am venit aici în CJ în urmă cu doi ani de zile, de la Finanțele Publice, am venit aici la salariu de 1.400 de lei cu vechime de peste 30 de ani. Am lucrat doi ani de zile cu 1.480 de lei salariu net și cu cele două majorări de 25 și 10% din decembrie anul trecut acum iau 1.800 de lei în mână. Și vreau să spun că aici se lucrează cu miliarde, cu proiecte”
Ioan Țurcanu, liderul Sindicatului Funcționarilor Publici din aparatul CJ Botoșani
Astfel s-a ajuns în situația în care locurile de muncă de la stat nu mai sunt râvnite de persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, tinerii bugetari sunt susținuți de părinți sau de partenerii de viață mai norocoși.
„Dacă ai avea doi copii la facultate cu 1.800 de lei, cum te descurci? Sunt tineri aici în CJ care sunt întreținuți de părinți sau au soți și soții de polițiști care într-adevăr câștigă. Dar care au cât de cât casă, masă, furculiță. Este greu iar fluctuația de personal este foarte mare, vin, stau și pleacă. Dar asta este problemă generală și probabil că cineva dacă a văzut că ne pleacă doctorii din țară, așa ar trebui să gândească și aici”
Ioan Țurcanu, liderul Sindicatului Funcționarilor Publici din aparatul CJ Botoșani
IATĂ un caz similar de la Primărie:
(G.E.)
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Angajat al unui local public din Botoșani AMENDAT de polițiști în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024