În urma verificărilor efectuate de polițiștii botoșăneni, bărbatul a dat de necaz.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Havârna, un autoturism condus de un bărbat, de 69 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, suspendată, din luna septembrie 2024.
Mai mult decât atât, acesta transporta cantitatea de 138 de kg de pește, pentru care nu deținea documente legale de proveniență sau transport.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui.
Întreaga cantitate de pește a fost supusă confiscării.
Obiceiuri zilnice care te ajută să păstrezi pasiunea în viața de cuplu
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Strategii moderne pentru optimizarea fluxului de documente într-o instituție
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Bolt Food, serviciul pentru livrarea de mâncare, se lansează în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Ghid pentru a gestiona stresul financiar cauzat de situații neprevăzute
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Se pregătesc curse noi de pe Aeroportul Suceava
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile