În mare, Piața Viilor a început să prindă contur. Hala mare, acoperită într-un final, în care vor fi repartizați comercianții nu mai este doar un spațiu gol, fiind montate în interior 50 de tarabe noi. Toate nou, nouțe și achiziționate de societatea Urban Serv la un cost total de 110.000 de lei.
Tarabele au fost deja montate, urmând a fi completate cu altele care se află deja în gestiunea societății care se ocupă de administrarea piețelor din municipiu.
”Am primit 50 de mese de la furnizorul pe care l-am contractat, ele au fost deja repartizate și montate în hala de legume. În cursul acestei săptămâni vom veni în completare și cu aproximativ 40 de mese pe care le are Urban Serv și care în momentul actual sunt la recondiționare și în zonele care prezintă defecte, vom fi remediate și revopsite. Le vom monta și acele mese în sectorul halei de legume”, a declarat Simion Drelciuc, director general Urban Serv.
Planșele cu destinația boxelor au fost depuse luni, 15 iunie 2015 spre avizare la Primărie pentru ca spre finele lunii iunie să fie totul gata pentru acțiunea de inaugurare.
”Sperăm să se finalizeze lucrările de sistematizare din jurul pieței pentru că este destul de greu acum, fără să ne ascundem, chiar dacă dorim altceva, să putem inaugura piața până nu se termină acele lucrări. Nu se poate intra în hala de legume trecând peste borduri, pietroaie și printre utilaje”, a mai spus directorul Urban Serv.
O masă a costat în jur de 2.200 de lei, fiind vorba de construcții metalice acoperite cu fibră de sticlă. ”Este o cheltuială ce va fi amortizată din rezervările ce vor fi făcute la mesele din piață”, a încheiat Simion Drelciuc.
De partea cealaltă, reprezentanți Conrec dau asigurări că spre finele săptămânii se trece la turnarea primului strat de asfalt. (G.E.)
[[galerie-foto]]
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024