În marile orașe piețele reprezentative sunt deschise publicului după un program prestabilit, iar pe timpul nopții încuiate. Modelul este unul pliat pe legislație având în vedere că administratorul pieței are obligația de a proteja bunurile publice din perimetru dar și pe cele ale comercianților. Și astfel nu vor mai exista situații în care orice persoană să se plimbe după bunul plac printre tarabe.
Directorul SC Urban Serv SA, Simion Drelciuc a declarat că împrejmuirea celei mai mari piețe din municipiu se va face din fonduri proprii, în etape.
”Anul acesta o să încercăm să facem împrejmuirea pieței, avem prevăzut în proiect să finalizăm gardul separator începând din spatele Bisericii Sf. Gheorghe și coborând până la intrarea dinspre Ion Pillat. Este făcut gard în zona fostului magazin Comaliment, acolo este făcut gard și încercăm și în următorul an să închidem piața, să asigurăm securitatea pieței” – Simion Drelciuc, director Urban Serv.
În Piața Centrală sunt amplasate în total 50 de camere de supraveghere. Cum au existat deja o serie de discuții privitoare la acest sistem de monitorizare video, conducerea Urban Serv a subliniat că aceasta este de fapt o obligativitate a administratorului prevăzută în regulamentul de funcționare al piețelor.
”Am văzut că în toate marile orașe, piețele sunt închise. Au un program de funcționare, se închid frumos, sunt și bunuri publice dar și ale comercianților care au destul de multă marfă în piață. Avem sistemul de supraveghere care este de fapt unul de monitorizare al bunurilor, nu supravegherea cetățenilor. În anul următor prevedem bani pentru zona care rămâne de închis, cu porți de intrare pe lângă parcare, să delimităm tot. Urmează mai apoi în sus spre Pietonalul Transilvaniei” – Simion Drelciuc, director Urban Serv.
Pentru porțiunea de gard ce va fi construită anul acesta, societatea Urban Serv și-a prins deja bani în buget. (G.E.)
Bani de la stat pentru botoșănenii dornici să muncească într-o altă localitate - SUMA
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Greșelile care pot lăsa șoferii fără permis: Sancțiuni drastice în noul Cod Rutier
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
RAZIE a polițiștilor în Piața Centrală și la bazar, s-au dat 10 amenzi
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Eduard Florescu și-a luat rămas bun de la FC Botoșani: Acești oameni mi-au fost ca o familie - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Marcel Ciolacu, anunț important despre salariul minim
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile