Protestul de astăzi din Piața Revoluției cu oameni din comunele aflate în sudul județului a fost probabil cel mai de amploare organizat în ultimii ani la Botoșani.
Iar drumul județean grav afectat și impracticabil de deja prea mulți ani i-a adus la limita disperării pe oamenii care au ajuns în centrul orașului și a căror revoltă s-a putut simți. Era parcă o vibrație generală de nemulțumire.
Întâi au fost claxoanele, apoi huiduielile și fluierăturile și scandările de orice fel iar mai apoi atacurile la adresa partidului de guvernământ considerat vinovat de situația actuală, prin celebrul slogan care a făcut înconjurul țării și anume „M..E PSD”.
Protestatarii au adus și boxe wireless și microfoane dar și un generator electric pentru când bateria s-a epuizat și au dat play la o piesă cu numele menționat mai sus.
Ulterior, avea să reiasă că scandările împotriva PSD și melodia de asemenea, au deranjat cel mai mult în interiorul Consiliului Județean și nu neapărat protestul în sine. Mai multe voci din instituție ar fi arătat că protestul a fost politizat iar Dorin Birta, vicepreședintele CJ Botoșani a răbufnit la discuții și chiar a lansat o provocare: „Să-mi spună mie ceva, presa sau oricine dacă eu vreodată am făcut politică în Consiliul Județean”.
În realitate, Dorin Birta este membru PSD și datorită partidului ocupă momentan funcția de conducere fiind candidat la alegerile locale din 2016 pe lista de la Consiliul Județean.
Instituția este condusă politic, PSD fiind partidul majoritar atât instituțional cât și la vot în plenul județean.
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Șoferul care a omorât-o pe Beatrice NU trebuia să fie la volan
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
România sub ALERTE meteo: În ajun de Crăciun vor fi precipitații în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile