Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoşani, nu va putea miza în primele meciuri oficiale din acest an pe serviciile a doi jucători.
Este vorba despre Tiberiu Serediuc şi RăzvanTincu. Primul a suferit în primele zile ale cantonamentului din Antalya o ruptură fibrilară de tendon adductor la piciorul drept care îl va ţine departe de gazon încă cel puţin o lună în timp ce Răzvan Tincu s-a ales cu o entorsă de gradul doi la piciorul stâng în ultimul amical disputat în Turcia de FC Botoşani, cel pierdut cu 2-0 cu Arka Gdynia.
Tehnicanul moldovenilor a afirmat că deşi absenţele sunt importante, are soluţii pentru a le suplini.
„Deocamdată situaţia nu e alarmantă, nu e de speriat. E drept, Tiberiu Serediuc a pierdut toată pregătirea însă va recupera în momentul în care va fi 100% apt din punct de vedere medical. La Tincu avem soluţii. E acolo şi Cucu, Rodriguez, Oaidă, deci sunt soluţii. Îmi doresc însă ca el să revină cât mai repede”, a declarat Costel Enache la Cancan.
După 22 de etape scurse din acest sezon, FC Botoşani se află pe locul 5 în Liga I cu 35 de puncte, cu două mai puţine decât Astra Giurgiu care este pe locul 4 şi cu unul mai mult decât campioana en-titre Viitorul şi Dinamo Bucureşti, echipe aflate pe locurile 6 şi 7. După jocul cu Juventus, FC Botoşani va susţine două partide consecutive în deplasare în fieful echipelor CSM Poli Iaşi şi Viitorul, pentru ca în ultimul meci al acestui sezon regular, elevii lui Costel Enache să primească vizita celor de la Gaz Metan Mediaş.
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024