Promisă de trei decenii, reabilitarea drumului Botoșani – Târgu-Frumos nu este gata nici după ce s-au alocat fondurile necesare, s-a organizat o licitație, a fost desemnat un câștigător și a expirat și termenul, prelungit și el, de executare a lucrărilor.
În iunie 2021, când Ludovic Orban încă era prim-ministru, Prefectura a organizat o întâlnire cu reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, căreia i se subordonează și Secția Drumuri Naționale Botoșani (SDN) și cei ai asocierii care a câștigat licitația: Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL, Mavgo Holding SRL, Vahostav SK AS și Trameco SA.
Premierului i s-a transmis la acea dată că durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni de la emiterea autorizației de construcție, act care a fost eliberat pe 12 mai 2023.
În luna mai a acestui an, când Botoșăneanul a arătat că perioada avansată atunci a expirat, justificarea a fost că, de fapt, data începerii efective a lucrărilor a fost 22 iulie 2021 și ca atare, de aici se calculează cele 24 de luni.
Doar că, între timp s-a convenit asupra unei extensii de 36 de zile și în luna martie a acestui an, Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL a informat Prefectura despre faptul că noua dată de finalizare a lucrărilor este 27 august 2023.
Cu o zi înainte, pe 26 august 2023, o echipă de la Botoșăneanul a parcurs tot DN 28 B pentru a vedea stadiul investiției. Și nu doar că nu este gata, ci este departe de finalizare. Pe tronsonul din județul Iași, în afara unei porțiuni de la ieșirea din Târgu-Frumos, unde se circula pe o singură bandă, iar cealaltă era un veritabil șanț, drumul era asfaltat până la ieșirea din Maxut.
În apropiere de județul Botoșani, asfaltul se transforma însă în piatră și pământ, iar lucrurile se înrăutățeau la intrarea propriu-zisă. Sunt mai multe porțiuni de kilometri ori sute de metri rămase la stadiul de piatră și care la trecerea oricărui autovehicul ridică un nor de praf. Iar acesta este aspectul general până la intrarea în comuna Frumușica. Ba mai mult, alunecările de teren de după ieșirea din această localitate spre Iași nici măcar nu au fost atacate de constructori, drumul nu a fost decapat și arăta exact ca înaintea perfectării contractului de execuție.
La podul de la Copălău, de lângă intersecția cu șoseaua spre Mănăstirea Coșula, se circula pe un singur sens întrucât intervențiile erau încă în desfășurare, iar în apropierea Mănăstirii Zăicești, unde este afectată structura drumului, era o combinație de pietriș cu resturi de asfalt.
Încă din vara anului trecut și ulterior în mai multe rânduri, Botoșăneanul a tras semnale de alarmă, arătând că respectarea termenului de execuție este practic imposibilă și că unii reprezentanți ai SDN Botoșani, dar și inclusiv politiceni de rang înalt, în loc să determine constructorul să respecte angajamentele din contract, i-au căutat tot felul de scuze pentru întârzieri.
Constructorii au excelat la rândul lor în găsirea unor motive pentru neîncadrarea în termen. Unele au fost transmise Prefecturii, printr-o adresă datată pe 22 martie 2023.
”Creșterea traficului și în special a traficului foarte greu (transporturi de cereale și combustibil) sunt datorate conflictului ruso-ucrainean. Aceste cauze determină condiții de exploatare agresive ce nu țin de acțiunea antreprenorului – circulația unor autovehicule încărcate peste limitele admise sau creșterea neprevăzută a valorilor de trafic pe durata execuției lucrărilor”,
Bogdan Ciocan, manager de proiect
Tot atunci s-au găsit justificări și pentru problemele apărute deja la lucrările aflate în diverse stadii de execuție.
”Astfel, la sfârșitul anului 2022 și în perioada sezonului rece (iarna 2022-2023), expunerea lucrărilor realizate de antreprenor (primul strat de mixtură asfaltică AB 31,5) la acțiunea traficului foarte greu, a condus la apariția degradărilor în corpul drumului existent, la marginea casetelor și la structurile noi executate de antreprenor (cedări de terasament, faianțări, făgașe)”,
Bogdan Ciocan, manager de proiect
Ca atare, proiectantul a emis un proiect tehnic de remediere a degradărilor pentru lucrările nou executate și pentru structurile deja existente, dar care au fost afectate.
Și, cum se întâmplă la o puzderie de contracte cu statul, bineînțeles că și aici s-au descoperit lucrări din categoria ”diverse și neprevăzute”.
”Ca urmare a realizării proiectului tehnic de execuție – lucrări de consolidare, antreprenorul a identificat necesitatea execuției unor lucrări suplimentare față de documentația tehnică prezentată în cadul licitației. Pentru confirmare datelor prezentate de antreprenor, beneficiarul (CNAIR – n.r.) a realizat o nouă expertiză tehnică în perioada decembrie 2021 – iulie 2022. Deoarece în contractul de modernizare DN 28 B nu sunt prevăzute valori pentru lucrări suplimentare sau pentru diverse și neprevăzute, beneficiarul va dispune măsurile și implicațiile cu privire la execuția lucrărilor de consolidare într-un alt contract de atribuire”,
Bogdan Ciocan, manager de proiect
Și aici intervine marea surpriză. Porțiunile aflate încă la stadiul de piatră spartă de la intrarea în județul Botoșani ar fi tocmai cele din categoriile ”lucrări suplimentare” și ”diverse și neprevăzute”, despre care constructorul a anunțat încă din martie că ar trebui incluse într-un alt contract, adică nu vor fi efectuate în baza celui încheiat în 2020.
Reprezentanții DRDP Iași au explicat că, atât timp cât Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) este beneficiarul investiției, aceasta este unitatea care veghează la buna desfășurare a lucrărilor și nu Direcția Regională. Au arătat însă că, din informațiile parvenite la DRDP, nu s-ar fi perfectat încă un nou contract pentru acele lucrări suplimentare. Iar problemele cele mai mari sunt cu...
”Sectorul acela de la limită de județ, care nici măcar nu este atacat în contractul acesta, din câte am înțeles, cel cu alunecările de teren... Un alt contract și alte soluții, din câte am înțeles eu... ”,
Nicolae Popovici, purtător de cuvânt DRDP Iași.
Ulterior, reprezentanții DRDP Iași ne-au comunicat că noul termen de finalizare a investiției ar fi de fapt 11 octombrie 2023, că stadiul fizic de realizare al lucrărilor este de 84%, iar cel financiar de 65,4%.
În consecință, am adresat pe data de 31 august CNAIR mai multe întrebări pe această temă, iar răspunsurile le vom face publice imediat după ce le primim.
Primul reprezentant al Guvernului în județ a monitorizat investiția încă de la începutul mandatului său, deplasându-se în mai multe rânduri pe teren pentru a impulsiona lucrările.
”Am discutat cu șeful de la Drumurile Naționale Botoșani și mi-a spus că, din câte știe el, constructorul lucrează, s-a mobilizat pe raza județului Botoșani și intervine în vreo cinci locuri, intervine la poduri și toarnă ultimul strat de asfalt. Am trimis adrese la CNAIR și DRDP Iași, până astăzi (31 august – n.r.) nu mi-au răspuns. I-am rugat să mă informeze despre stadiul lucrărilor”,
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani.
A adăugat că singura porțiune despre care fusese informat clar că necesită o altă soluție tehnică este cea din apropierea Mănăstirii Zosin, dar despre tronsoanele de la limita dintre județe ”este prima oară când aud așa ceva”.
Și că ultima informare oficială despre stadiul lucrărilor a primit-o la începutul verii, ”când tot eu am solicitat, că dacă nu solicit, ei nu îmi trimit”.
Cert este că pe tronsoanele de la limita dintre cele două județe nu se lucrează.
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024