Managerul este acuzat că ar opera în intervalul orar în care în mod normal ar trebui să administreze unitatea sanitară.
Vicepreședintele Comisiei de Sănătate și Familie în Camera Deputaților Emanuel Ungureanu a depus o plângere la DNA împotriva lui Daniel Timofte, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.
Daniel Timofte este originar din Botoșani.
Deputatul Emanuel Ungureanu a lansat o serie de acuzații la adresa botoșăneanului ajuns manager:
„Blocul Operator principal al Spitalului Sfântul Spiridon colcăie de bacterii nosocomiale multirezistente la antibiotice. Ultima renovare a Blocului Operator s-a făcut în anul 2000, cu gresie și faianță, imposibil de dezinfectat eficient. A
Actualul manager al Spitalului Sfântul Spiridon, Daniel Timofte și-a dorit mult să ajungă în această poziție, mulți ani înainte de a fi numit manager a fost director medical. După plecarea fostului manager Bârliba, Daniel Timofte și-a văzut visul cu ochii și a ajuns șef peste cel mai mare spital din Moldova. Doar că, după ce a ajuns manager, doctorul Daniel Timofte a ajuns să fie de negăsit pentru cei care îl căutau cu treburi administrative ce țin de bunul mers al spitalului. Au început să apară datorii care au fost ignorate de ministrul-turist Rafila și directoarea din Ministerul Sănătății, Georgeta Bumbac, cu încălcarea legii”,
Emanuel Ungureanu, deputat USR.
În continuare, deputatul USR susține că managerul de la Spitalul „Sfântul Spiridon” ar opera în timpul programului de lucru ca manager.
„În cea mai mare parte a zilelor operează, încălcând Legea 95 art 178, alin 6, care interzice unui manager să opereze, dacă este medic, în timpul programului de lucru pe care îl are dedicat în contract pentru buna administrare a Spitalului Sfântul Spiridon. De ce este menținut în funcție domnul Timofte chiar dacă a încălcat legea? A operat în timpul programului de lucru ca manager oameni influenți din Iași și nu numai? Vom afla, după ce procurorii DNA, vor cerceta faptele pe care le-am sesizat în privința domnului Timofte, care este vinovat, din punctul meu de vedere de abuz în serviciu, în formă continuată”,
Emanuel Ungureanu, deputat USR.
Totodată, Emanuel Ungureanu a susținut că în sistemul sanitar românesc domină haosul, mizeria și corupția, asta în timp ce ministrul Alexandru Rafila „se plimbă să dea lecții de sănătate publică în Elveția pentru țări din Africa”.
(sursa foto – depositphotos.com)
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024