Reprezentanții ALDE Botoșani se plâng de faptul că la depunerea candidaturilor la nivel de comune din județ întâmpină probleme de ordin tehnic din punctul de vedere al actelor necesare la dosare.
Florin Țurcanu, unul dintre vicepreședinții ALDE Botoșani face un apel la prefectul Dan Nechifor să uniformizeze aceste proceduri în întreg județul.
„În primul rând aș vrea să îi cer public dlui prefect Dan Nechifor să-și instruiască cu responsabilitate, cu legea pe masă, membrii din birourile electorale comunale și președinții și vicepreședinții secțiilor. Ne întâlnim cu fel și fel de situații, de la altă Mărie cu aceeași pălărie. Într-o comună cer o groază de lucruri, în altă comună cer alte lucruri. Aberații, adică legislația este foarte clară, dar ei cred că nu au citit-o, nu o cunosc”,
Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani
În două comune din 78, spre exemplu s-a cerut împuternicire de la partid, în alta număr de înregistrare. De asemenea ar fi fost probleme și la listele cu numărul de consilieri.
„Plimbă oamenii pe drumuri și cred că toate partidele politice au aceeași problemă, dar încă nu au ieșit public să o clarifice. Adică, trebuie să știm legea și unde e lege nu este tocmeală. Nu are rost să plimbăm oamenii de aici, încolo”,
Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani
O altă problemă întâmpinată a fost în prima zi de depunere a candidaturilor când birourile electorale de circumscripție comunală ar fi fost închise sau inexistente.
„În prima zi când s-a început depunerea candidaturilor, președinții din BEC-uri nu erau prezenți. Ba primarii nu au organizat birourile, ba ei pot să vină mâine să dea dată de ieri. Astea-s penale, fraților, adică venim și dăm cu data de ieri. Ceea ce nu este permis”,
Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani
Reprezentanții ALDE ar fi sesizat aceste probleme din precampania electorală atât la Biroul Electoral Județean cât și printr-o adresă transmisă la nivel național.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024