Un bărbat din Piatra-Neamţ a încercat să-şi arunce în aer propria casă, dar şi pe a vecinilor. A fost oprit în ultimul moment. Anchetatorii au rămas şocaţi de ce au descoperit în casa lui: pregătise în detaliu totul şi voia să provoace o adevărată catastrofă.
O adevărată bombă cu ceas, asta era în casa bărbatului. PET-uri cu combustibil, învelite cu lemne şi legate cu sfoară la două butelii cu gaz metan. Omul plănuia să arunce în aer casa lui, dar şi locuinţa vecinilor în toiul nopţii, potrivit România TV.
"I-am văzut mâna pe la colţul geamului. Încerca în curtea mea să pună bidonul de 2,5 litri de benzină. M-am repezit la el şi i-am zis: "Ce faci, nenorocitule, vrei să ne dai foc?", a declarat vecina bărbatului.
Femeia a sunat disperată la poliţie şi pompieri. Salvatorii au ajuns în ultima secundă. Bidoanele cu benzină şi mai multe obiecte de mobilier ardeau, iar focul ajunsese deja la una dintre butelii.
"Două butelii erau legate cu o funie îmbibată în benzina. În fiecare cameră erau câte 2 sticle de 2,5 litri cu benzină, cu funie, legate între ele, lemne piramidă ca să ia foc. Peste tot numai sticle cu benzină", a spus un alt vecin.
Bărbatul de 65 de ani a fost săltat şi dus la un spital de psihiatrie. Vecinii spun că are probleme de ani buni, este alcoolic şi a fost părăsit de soţie.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024