Una dintre propunerile cu care vine în fața cetățenilor candidatul ALDE la Consiliul Județean este înființarea de depozite de colectare și ambalare a produselor agricole, dar și atragerea de proiecte pe fonduri europene pentru susținerea tinerilor fermieri.
Bogdan Dăscălescu susține că a văzut modelul depozitelor de colectare în Franța și ușor, ușor vrea să-l implementeze și la Botoșani deși gospodăriile agricole de la noi sunt în urmă cu aproximativ 200 de ani față de cele din alte state dezvoltate.
„Există o intervenție a administrației locale care poate să creeze o firmă pentru început, să creeze un centru de colectare, am văzut așa ceva în Franța unde micii producătorii pot să predea producția zilnic. De fapt se creează acea verigă lipsă în momentul de față, pentru că un mic fermier nu are niciodată posibilitatea să vândă către un supermarket, e foarte greu, sunt mai multe probleme”,
Bogdan Dăscălescu, candidat ALDE la CJ Botoșani
Pentru început propune un proiect pilot pe un centru de colectare unde oamenii predau produse agricole iar ulterior, centrul face contract cu supermarketul.
„Este acel lanț de care se vorbește, eliminăm două, trei, patru verigi din sistem, intermediarii. Nu este așa de complicat. Fermierii pentru așa ceva ar trebui să se asocieze și este foarte greu să se asocieze ca să acceseze fonduri europene”,
Bogdan Dăscălescu, candidat ALDE la CJ Botoșani
Ideea implelementării acestui proiect a venit în urma sondajului online pe care îl desfășoară ALDE.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Prețul unui an de vechime în muncă în 2025: Cum verifici online stagiul de cotizare
Redacția Botoșăneanul
Feb 22, 2025
Sebastian Burduja vorbește despre schema de plafonare: Prețul la energie și la gaze rămâne același
Redacția Botoșăneanul
Feb 22, 2025
Jandarmii de la Bacău vin la Botoșani pentru meciul dintre FC Botoșani și Universitatea Craiova
Redacția Botoșăneanul
Feb 22, 2025
Amenzi mari pentru șoferii care încalcă regulile plăcuțelor de înmatriculare
Redacția Botoșăneanul
Feb 22, 2025
Captură impresionantă de lemn confiscată de Poliție de la patronul unei societăți din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Feb 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile