Un ajutor nesperat pentru agricultori, venit chiar atunci când culturile – în special cele de grâu – păreau definitiv compromise.
Ploaia de joi a fost mană cerească pentru câmpurile afectate de secetă.
Specialiștii din agricultură vorbeau deja despre o secetă pedologică prelungită, vizibilă atât prin îngălbenirea frunzelor, dar și prin încetinirea procesului tehnologic de creștere.
Agricultorii priveau cu speranță către prognoza anunțată de către meteorologi pentru ziua de 30 aprilie pentru jumătatea de nord a Moldovei.
Astfel, în cursul după-amiezii de joi, dar și în cursul nopții de joi spre vineri, în județul Botoșani s-au înregistrat averse de ploaie și descărcări electrice, fiind chiar și zone în care au fost semnalate căderi de grindină (Săveni, Adășeni).
O situație realizată astăzi de Departamentul Fenomene de Risc, privind precipitațiile acumulate în intervalul 30 aprilie, ora 6.00 – 1 mai, ora 6.00, arată că în județul Botoșani s-au înregistrat în perioada menționată cele mai mari cantități de apă pe metrul pătrat.
Astfel, potrivit hărții, dacă în municipiul Botoșani cantitatea de precipitații a fost de 3,4 l/mp, la Darabani s-au înregistrat 9,5 l/mp, celelalte valori din județ fiind cu puțin peste zero.
Tiberiu Nichiteanu, care deține o fermă agricolă prin care exploatează peste 1.300 de hectare pe malul Prutului, în localitatea Miorcani, comuna Rădăuți Prut, spune că lucrurile stau chiar mai bine decât înregistrările oficiale.
Astfel, joi, la Miorcani măsurătorile indicau 15 l/mp. Asta după ce în urmă cu o săptămână se înregistraseră 5 l/mp.
O ploaie venită la timp, spune fermierul botoșănean.
”Pentru ferma noastră a însemnat salvarea culturii de grâu pentru cel puțin o lună de zile. Rapița mai rezista, dar la grâu era mare nevoie de apa aceasta. Avem semănate aproximativ 450 hectare de grâu și 150 hectare de rapiță. Rapița având rădăcina pivotantă mai adâncă a rezistat și s-a dezvoltat mai bine la secetă. Însă grâul suferea foarte mult, așa cum se întâmplă și prin alte județe, dar și în sudul județului nostru. În zona Darabani, Ripiceni, Manoleasa cred că s-a mai calmat cultura de grâu”,
Tiberiu Nichiteanu, fermier
În ciuda anului extrem de secetos, Tiberiu Nichiteanu spune că fermierii nu s-au plâns, mai ales având în vedere criza prin care trece România, pe fondul epidemiei de coronavirus.
”Am vorbit și cu domnul Cristian Delibaș, de la Direcția Agricolă, am semnalat situația, nu am cerut nimic, deși îl cunosc și pe domnul ministru Oros… Nu ne-am plâns, mai ales în această situație creată de coronavirus. Au fost ani mai buni, când mergeau mai bine și celelalte ramuri, acum vede orice om lucid la minte care este situația, nu numai în România,
Agricultorul recunoaște că diferența o face și viziunea fermierului, prin tehnologia folosită.
Fără îndoială că producția într-un an secetos va fi mult mai mică. Dar calculele pot ieși, în final, la fel de bune dacă fermierul gestionează cu luciditate situația.
”Nu cred că vom avea 6 - 7 tone la hectar anul acesta, dar dacă facem 4-5 tone, și un preț la recoltare de 80 - 90 de bani, o să fim mulțumiți. Și cu 3 tone de grâu, la 90 de bani, dacă îl pui în magazie, tot acolo ieși. Vom avea cultura de floarea soarelui, de porumb mai bune. Mai ales dacă va ploua”,
Tiberiu Nichiteanu, fermier
Fermierul mai spune că nu a fost afectat de restricțiile impuse de starea de urgență, iar izolarea a fost pur și simplu… pe câmp. Oamenii au mers la lucru și și-au văzut de treabă.
”Nu ne-a afectat deloc. Am muncit mai în liniște, parcă, pentru că ne-au lipsit controalele de la diferite instituții ale statului. Ne-am făcut treaba mai liniștiți. O gură de oxigen a fost pentru noi această perioadă, atât eu cât și angajații, care au avut de unde să iasă și unde să plece”,
Ploaia salvatoare nu este, însă, de ajuns, spune fermierul botoșănean. Agricultorii se tem de grindina care ar putea distruge în câteva clipe munca unui an întreg.
De aceea, semnalul de alarmă se îndreaptă de data aceasta către oficialii din minister.
”Așteptăm să plouă în continuare. Iar Ministerul Agriculturii de acum trebuie să pregătească sistemul antigrindină. Am văzut și ieri, au fost fenomene și prin zona noastră, fulgere, tunete, deja o ploaie de vară. Să se pună la punct, să își dea interesul și să ne ferească de grindină”,
Tiberiu Nichiteanu, fermier
Potrivit Meteo Nord-Est, citând Departamentul Fenomene de Risc, în orele următoare, celule convective cu dezvoltare orografică își vor face apariția în vestul județului Suceava și Neamț, cu deplasare predominant către estul teritoriului, spre judele Botoșani și Iași.
Se vor semnala local descărcări electrice, iar izolat intensificări ale vântului și grindină de mici dimensiuni. Vor predomina ploile de tip aversă, fără caracter torențial, pe întreg teritoriul, cauzate de instabilitatea atmosferică.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
MM Stoica a găsit vinovatul pentru eșecul cu Botoșani: Mai avea puțin și ducea zidul în poartă
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024