Zeci de persoane au fost cercetate în decursul anului precedent într-o serie de dosare penale înregistrate la nivelul Secţiei Teritoriale a Poliţiei de Frontieră Botoşani, parte dintre acestea ajungând în spatele gratiilor pentru diverse infracţiuni comise.
Astfel, la nivelul STPF Botoşani în anul 2012 au fost înregistrate 22 de dosare penale, în care sunt instrumentate 39 de infracţiuni care acoperă o gamă largă de fapte penale respectiv 19 infracţiuni de contrabandă, 8 infracţiuni de evaziune fiscală, 5 infracţiuni de constituire şi iniţiere de grup infracţional organizat şi 2 infracţiuni de fals şi uz de fals. De asemenea, poliţiştii de frontieră au mai depistat şi 2 infracţiuni de furt, 2 infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie şi 1 infracţiune de distrugere.
CITEŞTE:
Trafic de arabi prin Botoşani cu paşapoarte şi buletine false
În toate aceste dosare penale au fost cercetate 48 de persoane din care două din Ucraina, trei din Republica Moldova şi un număr de 43 de cetăţeni români. Totodată, în urma acţiunilor specifice, în dosarele penale instrumentate cu Parchetele Locale, instanţele de judecată au dispus arestarea preventivă a 7 persoane din care 2 cetăţeni ucraineni şi 5 cetăţeni români, fiind dispusă reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a 4 persoane din care 1 cetăţean R Moldova şi trei cetăţeni români. În dosarele penale instrumentate sub coordonarea DIICOT – Biroul Teritorial Botoşani au fost reţinuţi pe o perioadă de 24 de ore doi cetăţeni români, iar instanţele de judecată au dispus arestarea preventivă pentru 20 de cetăţeni români.
Ţigarete de contrabandă transportate cu microbuzele