Vara atipică din acest an nu a afectat până în acest moment culturile agricole existente la nivelul județului Botoșani.
În ciuda faptului că primele două luni din această vară au fost cele mai ploioase din ultimii opt ani, potrivit directorului Direcției Agricole Județene (DAJ) situația este încă sub control.
„Precipitațiile nu au făcut decât să corecteze deficitul de umiditate din sol. Într-adevăr precipitațiile sunt abundente, pe areale extinse în interval scurte de timp. Nu am mai avut așa în ultimii ani, nu am mai avut perioade atât de lungi cu precipitații aproape zilnice am putea spune. Să nu uităm că orice plantă are nevoie de apă pentru a se dezvolta normal.Trebuie să vedem partea bună a lucrurilor și să vedem că porumbul și floarea-soarelui, soia nu fac decât să aibă o dezvoltare normală”,
Cristian Delibaș, director DAJ
Însă depinde și cât de mult va ploua în perioada imediat următoare.
„Nu știm ce va fi în luna august, dar din monitorizările efectuate de către specialiștii noștri în teren, porumbul, floarea soarelui soia au o dezvoltare normală. E posibil în unele zone să avem reversări ale unor râuri și să avem culturi inundate pe intervale scurte de timp.”
Cristian Delibaș, director DAJ
Însă, potrivit directorului DAJ pagubele nu vor fi importante.
De altfel, culturile agricole sunt monitorizate permanent de către specialiști din cadrul Direcției Agricole Județene.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
INCENDIU la Botoșani: Proprietarul casei a intrat în flăcări disperat să-și salveze bunurile
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024