Inconștiență și iresponsabilitate!!! Senatorul PSD Lucian Trufin a fost testat pozitiv cu COVID 19 chiar în perioada în care participa, cu mare fast, alături de colegii săi din PSD, în tot judeţul la ceremoniile de învestire în funcţie a primarilor şi consilierilor noi aleşi.
Potrivit propriei sale pagini de Facebook, iresponsabilul senator a participat la învestirile în funcţie ale noilor aleşi din localităţile Botoşani, Săveni, Dângeni, Todireni, Bucecea, Santa Mare, Dersca, Dobârceni, Vlăsineşti şi chiar la Consiliul Judeţean Botoşani. La toate aceste ceremonii au participat zeci de oameni cu care senatorul PSD a interacţionat. Practic, senatorul PSD nu a ratat nicio învestire, fiind o ocazie favorabilă pentru el şi PSD să-şi facă campanie electorală, neţinându-se cont de recomandările privind distanţarea socială şi periclitarea sănătăţii publice.
Acestui politician nu i-a păsat o clipă că poate să pună în pericol sănătatea şi chiar viaţa persoanelor cu care s-a întâlnit. Pentru senatorul PSD Lucian Trufin a fost mai important să-şi rostească discursul demagogic, plin de promisiuni mincinoase, disperat că va pierde controlul electoratului pe care el şi PSD l-a sărăcit timp de aproape 30 de ani. Cine va răspunde dacă, din cauza acestui individ iresponsabil oameni nevinovaţi vor fi infectaţi cu COVID 19?! Este mai presus de sănătatea publică o propaganda ieftină promovată de politruci iresponsabili care nu au înţeles nici până acum să respecte nişte reguli elementare pentru a preveni răspândirea bolii?!
La aceste întrebări ar trebui să răspundă acest senator PSD căruia, de altfel, îi dorim însănătoșire grabnică! Însă estre inacceptabil ca tu, actual demnitar și candidat să nu ții cont de minimele recomandări ale medicilor, fiind mai importantă propaganda electorală!!! Este tipic PSD ceea ce a făcut senatorul Trufin, încă de la începutul pandemiei sfidând cu nonșalanță regulile și legislația în vigoare cu scopul precis de a câștiga voturi, cu prețul îmbolnăvirii sau chiar a pierderii de vieți omenești.
Atașat foto:
1. Sursa facebook pagina lui Lucian Trufin la învestirea primarului de Săveni
2. Sursa facebook pagina Doinei Federovici- Lucian Trufin !!!fără mască!!! la învestirea ei
(Comunicat PNL Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Alarmant: Peste jumătate dintre elevi sunt victime ale violenței în școli
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
ANM anunță o schimbare bruscă a vremii: Ninsori și temperaturi de până la -15°C
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Accidente în serie pe un drum pericol: Poliția a dat amenzi de peste 150.000 lei
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Un preot iubit din Botoșani a trecut la cele veșnice, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile