Alături de președinte, au fost alese și celelalte structuri de conducere, respectiv vicepreședinții, secretarul-trezorier și membrii Biroului Politic Local.
Consilierul local liberal Vlad Vasiliu (foto jos) a fost ales ieri în funcția de președinte al Organizației Dorohoi a Partidului Național Liberal (PNL), în cadrul ședinței Consiliului de Coordonare Local.
Vlad Vasiliu a asigurat până ieri interimatul la conducerea PNL Dorohoi după retragerea din funcția de președinte a medicului Valerian Andrieș, la începutul acestui an.
Ședința de alegeri s-a desfășurat la Sala Teatrului din municipiu, începând cu ora 11.00. Pe parcursul a aproape două ore, au luat cuvântul Costel Șoptică, președintele în funcție a organizației județene PNL, medicul Valerian Andrieș, fostul președinte PNL Dorohoi, Vlad Vasiliu, cel care a fost ales președinte al liberalilor dorohoieni și Petrică Nechita, președinte de onoare a PNL Dorohoi, unul dintre cei mai vechi liberali din municipiu. Luările de cuvânt au fost urmate de votul propriu-zis.
Din cei 111 membri care compun Consiliul de Coordonare Local, în sală au fost prezenți 87 de membri. 86 dintre ei i-au acordat votul lui Vlad Vasiliu, de altfel singurul înscris în competiție. Același număr de voturi l-a obținut și secretarul-trezorier Vasile Miclescu, informează realitateadorohoiană.ro.
Vlad Vasiliu, noul președinte al PNL Dorohoi, are 47 de ani și este de profesie inginer, activând în prezent în domeniul privat. Face politică din anul 2004, inițial în Partidul Democrat, ulterior în Partidul Democrat - Liberal și în prezent în PNL. Este la al treilea mandat de consilier local. Primul între anii 2004 - 2008, urmat de 2016 - 2020, și actualul mandat început anul trecut.
Vlad Vasiliu a declarat, potrivit sursei citate, că printre primele măsuri pe care le va lua, din noua poziție de președinte al organizației PNL Dorohoi, se numără oprirea dezinformării populației, măsură care dorește să o realizeze cu ajutorul membrilor PNL, atragerea de noi membri „așa cum fac toate partidele”.
„Dacă ați observat, în structura Biroului Politic Local avem foarte mulți tineri și foarte multe femei. Sunt trei femei vicepreședinți ai organizației Dorohoi iar ca membri în Biroul Politic Local sunt șapte femei dintr-un total de zece membri. Aceste aspecte sunt printre cele mai importante pentru noi ca să putem contracara celelalte partide. Ne propunem să ajungem de la nouă sute și ceva de voturi, cât am obținut la alegerile parlamentare de anul trecut, la 2300-2500 de voturi, pe care noi le obțineam la Dorohoi în mod tradițional, să spunem. Îmi doresc ca noii membri ai Biroului Politic Local să fie alături de mine, să fim priviți cu respect de colegii noștri de la Botoșani și prin rezultate să fim percepuți un pic mai bine. Cam astea ar fi obiectivele pe termen scurt. Pe termen lung, om vedea. Voi păstra o legătură strânsă cu fostul președinte, domnul doctor Valerian Andrieș, care este invitat la toate ședințele Biroului Politic Local. Este foarte posibil ca, după alegerile de la nivelul organizației județene, dumnealui să devină coordonatorul zonal al partidului”,
Vlad Vasiliu, noul lider al liberalilor dorohoieni.
(Foto: realitateadorohoiană.ro)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile