Liberalilor botoşăneni li s-a interzis să mai spună despre candidatul social-democrat la Primăria Botoşani că are dosare penale. Decizia a fost luată de Biroul Electoral de Circumscripţie (BEC) Municipal în urma unei contestaţii depuse de PSD.
Reprezentanţii acestei formaţiuni politice au reclamat că pretendentul partidului la postul de edil şef, Cătălin Flutur, ar fi afirmat într-o emisiune televizată că Ovidiu Portariuc ar fi cercetat penal, lucru reluat ulterior de departamentul de comunicare al PNL şi printr-un comunicat de presă.
Analizând plângerea, membrii BEC Botoşani au constatat că afirmaţiile menţionate nu sunt probate cu acte şi, ca atare, au decis să admită contestaţia.
„Constată că în conţinutul comunicatului de presă elaborat de departamentul de comunicare al PNL Botoşani s-au folosit acuze la adresa actualului primar al municipiului Botoşani şi candidat la reînvestirea în funcţie, Ovidiu Portariuc, din partea PSD, fără ca la baza lor să existe probe, cum ar fi dovezi că se efectuează cercetări penale sau că s-ar fi început urmărirea penală împotriva acestei persoane”,
Decizie BEC Municipal Botoşani.
Liberalii au la dispoziţie 48 de ore să conteste decizia BEJ la Biroul Electoral Judeţean. (S.B.)
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile