1 Decembrie, asemenea altor sărbători care sunt marcate în toată țara și implicit la Botoșani, oferă un bun prilej politicienilor pentru demonstrații de putere și defilări în fața mulțimilor. În general, la astfel de evenimente publice sunt aliniați pe „găști politice” și socializează (sau nu) în funcție de care și cum are puterea în mâini.
Nu de puține ori s-a întâmplat la Botoșani ca de Ziua Națională a României, sau cea a Imnului Național sau chiar a Tricolorului, pesediștii și liberalii îndeosebi să se poziționeze la mare distanță unii de ceilalți. În capete opuse, de preferat.
Găştile, limuzinele, Ada Macovei şi copilul – totul de 1 Decembrie - GALERIE FOTO
Ziua Drapelului pe ”găști politice” la Botoșani – GALERIE FOTO
În actualul context politic și aflându-se într-o coaliție decisă doar la București, politicienii de la PNL și PSD Botoșani au încercat oarecum să ofere o imagine de unitate politică. În sensul în care, la manifestarea din Centrul Istoric s-au așezat unii lângă alții. Grup lângă grup. Useriștii s-au îndepărtat și s-au integrat între cei de la AUR, ALDE și PMP.
S-a nimerit astfel ca liberalul Dan Nechifor, în calitatea sa de prefect, să stea fix lângă ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, deși aversiunea politică reciprocă este binecunoscută între cei doi și implicit între cele două formațiuni politice.
Depunerea de jerbe este prin tradiție deschisă politic de partidul aflat la guvernare. În cazul de față, când vorbim de coabitare „în interesul poporului”, primii strigați la microfon au fost liberalii.
Cu Costel Șoptică în mijloc, flancat de colegul parlamentar Cristian Achiței și colegul prefect, Dan Nechifor, peneliștii au fost vizibili din punct de vedere numeric, fiind înșirați pe mai multe rânduri la depunerea propriei coroane.
Au fost dominați numeric totuși de pesediștii care au avut-o în mijloc pe Doina Federovici, însoțită de ministrul Muncii, parlamentarii Dan Șlincu, Alexandra Huțu și Lucian Trufin, primarul municipiului reședință, Cosmin Andrei și alții care au dobândit tot felul de funcții datorită partidului.
Au urmat membrii USR-PLUS de la Botoșani fiind prezent la eveniment și deputatul Andrei Drancă, alături de consilierul local Marcel Gheorghiță, lor urmându-le cei de la Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) care l-a avut în frunte pe senatorul Dorinel Cosma.
ALDE a fost următorul partid care a fost strigat la microfon, fiind reprezentat de Ziua Națională a României de Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte al Consiliului Județean și Dan Ionescu, consilier al directorului de la SC Nova Apaserv SA.
Mihaela Huncă a venit însoțită de viceprimarul Liviu Toma și Doru Gravrilaș, consilier județean, Pro România fiind următoarea formațiune care s-a înscris la depunerea de jerbe de flori.
PMP, reprezentat de unul dintre cei mai tineri primari ai județului, George Popescu de la Sulița alături de alți doi colegi, a fost penultimul partid strigat. Și în cele din urmă, PNȚCD-ul lui Corneliu Furtună, prezent pe lista partidelor aflate la ceremonia din Centrul Istoric.
Partidul condus „din umbră” de Liviu Dragnea - Alianța pentru Patrie - și-a făcut apariția la Botoșani mai degrabă virtual decât public. O fotografie postată pe Facebook cu un mesaj de Ziua Națională îi înfățișează în prim plan pe Răzvan Rotaru, Costică Macaleți și Tamara Ciofu înconjurați de o sumedenie de anonimi în politică.
Au mai lipsit de la acțiunea din centru fostul primar Cătălin Flutur, actualmente consilier local și director la SC Locativa SA dar și Ada Macovei, consilier local și inspector școlar general. Și Roxana Țurcanu, președintele ALDE Botoșani. Și mai mulți directori de instituție, fiind prezente doar câteva unități bugetare printre care cele aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne sau Ministerului Apărării Naționale.
Au mai fost depuse coroane de către Tribunalul Botoșani, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, Penitenciarul Botoșani, Poliția Locală și tot felul de asociații ale militarilor rezerviști sau veteranilor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024