Vicepreședintele Camerei Deputaților, social-democratul Marius Budăi a anunțat astăzi că Guvernul Dreptei Unite, noul CDR, nu s-a preocupat deloc de respectarea termenelor legale și a procedurilor realizate de PSD pentru refacerea celor două mari proiecte de infrastructură rutieră din județul Botoșani, drumurile Botoșani-Târgu Frumos și Botoșani-Ștefănești.
„PNL nu e în stare nici măcar să finalizeze ce a lăsat PSD la cheie pentru începerea execuției lucrărilor pentru modernizarea DN 28 Botoșani-Târgu Frumos și DN 29 D Botoșani-Ștefănești. Cu fiecare zi de guvernare a Dreptei se înmulțesc țepele date românilor. A trecut mai mult de un an de guvernare liberală, 8 luni de când s-a semnat contractul pentru asfaltarea drumului Botoșani-Târgu Frumos, a fost depășit termenul de proiectare și de începere a construcției. Liderii PNL continuă să mintă și să promită la fel cum au făcut cu tăierile de salarii la profesori, cu amputările de pensii la vârstnici, cu omisiunea primelor pentru medici, cu reducerea alocațiilor pentru copii, cu instalarea politrucilor la conducerea școlilor, cu ordonanțele pe justiție. Toate acestea erau negate înainte de alegerile din 6 decembrie, dar iată că la o lună distanță, a început să fie pus în practică tot programul de austeritate al guvernării PNL-USR-PLUS-UDMR. Guvernul Orban sau Guvernul Cîțu, aceeași mizerie!”, a declarat Marius Budăi.
PSD, înainte să plece de la guvernare în octombrie 2019 a lăsat la cheie toate procedurile pentru începerea contractării celor două mari proiecte de infrastructură rutieră din județul Botoșani, drumurile Botoșani-Târgu Frumos și Botoșani-Ștefănești. Toate etapele privind aprobările de indicatori tehnico-economici, documentații și bugetarea sumelor au fost adoptate de PSD, urmând ca guvernarea PNL, care a preluat puterea, să semneze contractele și să dea ordinul de începere a lucrărilor. În prezent nu au fost executate niciun fel de lucrări pe cele două drumuri naționale care traversează județul Botoșani. Miniștrii PNL nu au făcut nimic altceva decât să semneze documentația lăsată de social democrați, fără însă a se vedea ceva concret în teren.
„Dacă PSD revenea la guvernare, așa cum au decis botoșănenii și toți românii care au dat cele mai multe voturi pentru partidul nostru, refacerea drumurilor Botoșani-Târgu Frumos și Botoșani-Ștefănești ar fi început deja. PSD a demonstrat cu drumul Botoșani-Suceava că se pot realiza lucrări importante de infrastructură într-un timp scurt și de bună calitate. În schimb, liberalii de peste un an de zile, se laudă cu proiectele, programele și investițiile inițiate și aprobate de guvernarea PSD, pe care și le asumă ca realizări personale fără niciun fel de rușine. Liberalii alături de colegii lor de la USR-PLUS și UDMR dau românilor țepe după țepe”, a completat deputatul PSD Botoșani.
Comunicat PSD Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024