Are 63 de ani și este născut în zi de mare însemnătate – 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Lucrează în taximetrie de peste două decenii și de-a lungul anilor a încercat să fie un exemplu pentru ceilalți.
Constantin Ionescu este taximetristul din Botoșani care s-a trezit cu aproximativ 40.000 de euro în mașină. Banii erau într-o sacoșă de rafie și în primă fază a crezut că pasagerul lui și-a uitat în taxi plasa cu ciocolată.
A pus sacoșa în portbagaj și a mai luat o cursă, fără să cunoască conținutul real al acesteia.
Era luna iulie din vara lui 2023.
Preluase un client, un bărbat de aproximativ 80 de ani din stația cartierului Bucovina. Bătrânul a cerut să meargă în zona centrală, la Sinagogă.
„L-am dus, a coborât, a plătit. Dar el când a urcat a avut o sacoșă de rafie, a pus-o între picioare, sub scaun era. Mi-a plătit, eu am plecat și când mă apropiam de stația din Bucovina, am văzut. Chiar atunci am avut un client și l-am dus înapoi spre Bazar. Am dus clientul și m-am dus din nou să-l caut pe bătrân, am zis că mă poate mă așteaptă. Imediat a fost. Nu era. M-am întors în stația din care l-am luat”,
Constantin Ionescu, taximetrist din Botoșani
După ce a lăsat al doilea client și-a amintit de sacoșa din portbagaj și a mers să vadă ce este în interior.
Când a văzut banii a sunat de urgență la dispecerat pentru a anunța și a revenit la Sinagogă pentru a-l căuta pe proprietarul de drept al acestora. Acum, știind valoarea sacoșei, simțea că avea o grijă în plus:
„Vreo 40.000 de euro cred că erau. În momentul în care am anunțat dispeceratul mi-au zis: bine că ați anunțat, dacă nu apare, mergeți la Poliție. Și tocmai bătrânul venise și m-au anunțat colegii: vezi că bătrânul te așteaptă. El era în față, eu în spate”.
Când s-au găsit în cele din urmă, bătrânul cu lacrimi în ochi i-a mulțumit pentru gestul de omenie. Banii i-au fost înapoiați în prezența a doi colegi taximetriști, pentru siguranță.
De-a lungul anilor, Constantin Ionescu a mai găsit tot felul de lucruri uitate în taxiul său.
„Bani nu am mai găsit. Telefoane. Chiar după ce am dus banii, am avut o familie, veneau din pelerinaj și au uitat un telefon. Eu nu l-am văzut, că acum după ce coboară, eu mă uit. L-am pus acolo și am așteptat să sune. Am anunțat la dispecerat, avea parolă, nu puteam umbla la el. A sunat cineva până la urmă, era nevastă-sa și a spus ce telefon au”,
Constantin Ionescu, taximetrist din Botoșani
De fiecare dată a căutat proprietarii pentru a înapoia lucrurile uitate în mașină.
Spune că are frică de Dumnezeu și nu s-a gândit niciodată să păstreze ceva.
„Ce să păstrez dacă nu e al meu lucrul? Eu mai mult pierd, mai merg și eu la Biserică, și soția merge, suntem totuși... nu se opresc lucrurile. Dacă ai oprit azi un lucru, mâine pierzi mai mult”.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024