Un agent economic care oricum achită un tarif la chirie de trei ori mai mare este imediat evacuat cu executor judecătoresc din spațiul statului și trimis la plimbare. Ba probabil i se pun popriri și pe conturi. În schimb, partidele politice par să ducă o viață de huzur din acest punct de vedere și au parte de tratament preferențial. În cazul de față, cei care nu și-au achitat nici acea chirie modică timp de doi ani și jumătate sunt cei de la Partidul Ecologist Român (PER) Botoșani.
Numai o persoană care deține o afacere înțelege perfect ce înseamnă să obții un sediu pentru a-ți putea desfășura activitatea. Și ulterior cât efort este necesar pentru a-l putea păstra și pentru a putea ține pasul cu cheltuielile lunare aferente care nu sunt nici pe departe atât de lejere precum în cazul partidelor. Iar ecologiștii de la Botoșani nu și-au mai achitat chiria la sediul din clădirea de sticlă din strada 1 Decembrie, de exact 29 de luni. Au fost acționați în instanță de societatea Locativa exact la trei luni de întârziere.
”E valabil pentru oricine, societate, partid…problema acționării în judecată este la trei luni de zile de restanțe, fiindcă s-a tergiversat în anumite dăți și cum organelor de judecată le trebuie doi ani de zile pentru o sentință simplă, tot apar probleme din astea. În general cu partidele nu prea am avut noi probleme. Probabil vor veni să plătească acum că începe campania. Partidele au tarife speciale iar PER are o chirie lunară de 218 lei”, spune Florinel Gornea, directorul adjunct al societății care gestionează spațiul locativ al Primăriei Botoșani.
Contactat, Petru Filip, unul dintre liderii partidului s-a spălat pe mâini: ”Nu mă mai ocup eu de chestia asta ci dl. Zvâncă. Nu mă mai ocup eu de sediu, sunt atâtea atribuțiuni, eu am atribuții la nivel național nu mă mai ocup la nivel de municipiu. Eu am predat tot, nu am cunoștință de așa ceva”.
Sergiu Zvâncă în schimb spune că a aflat de la ziariști de problema delicată cu datoriile la chiria sediului care se ridică la suma de 6.300 de lei fără penalități.
”În principiu eu personal voiam să pun în discuție și să renunțăm la sediu din acest motiv. Nu am strâns cotizațiile și nu avem cu ce plăti chiria. Dar bine că a luat Locativa o decizie în această situație. Nu am fi singurul partid fără sediu și oricum PER la Botoșani nu prea a avut sediu. Datoria oricum o să fie achitată și din câte știu eu vreo 2.000 de lei ar fi de la sediul vechi. Probabil că într-o zi, două, o să avem o hotărâre, bănuiesc că o să ne luăm lucrurile din sediu și o să vedem ce facem cu chiria”, a arătat Sergiu Zvâncă.
Cu tot cu accesorii datoria Partidului Ecologist către Locativa depășește suma de 100 de milioane de lei vechi. Societatea a încercat anul trecut cu un executor judecătoresc o executare silită pentru recuperarea debitului, însă instanța de judecată a respins cererea.
Gabriela ERDIC
Declarația zilei 15 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
„Salonul de toamnă”, expoziție de pictură și grafică organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
BLOCADA la Bucecea: Polițiștii n-au găsit niciun șofer băut
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024