Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, sâmbătă, 28 septembrie 2024, o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog, cu Simona Popescu și Dumitru Crudu.
Întâlnirea va avea loc, începând cu ora 10:00, în Sala de conferințe a Primăriei Botoșani și va fi moderată de Lucia Țurcanu.
Simona Popescu (n. 1965, Codlea, Brașov) este poetă, prozatoare și eseistă. A debutat editorial în 1990, cu volumul Xilofonul și alte poeme (Litera). În 1991, apare în volumul colectiv Pauză de respirație (Litera), împreună cu Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Marius Oprea, cei patru autori formând Grupul de la Brașov. A mai publicat volumele de poezie: Juventus (Cartea Românească, 1994), Noapte sau zi (Paralela 45, 1998), Juventus și alte poeme (antologie; Paralela 45, 2004), Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie (Polirom, 2006), Cartea plantelor și animalelor (Nemira, 2021), Opera poetică (în 2 volume; Rocart, 2021). A publicat romanul Exuvii (Nemira, 1997), reeditat în mai multe rânduri la Editura Polirom, și volumul de „critificțiune” Clava. Critificțiune cu Gellu Naum (Paralela 45, 2004). Este autoarea eseurilor: Volubilis (Paralela 45, 1998), Salvarea speciei. Despre suprarealism și Gellu Naum (Editura Fundației Culturale Române, 2000), Autorul, un personaj (Paralela 45, 2015). A îngrijit și prefațat ediția Opere de Gellu Naum (vol. I-IV, Polirom, 2011-2020).
Conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București, Simona Popescu ține cursuri de scriere creatoare din anul 2005.
Dumitru Crudu (n. 1967, Florițoaia Nouă, Ungheni) este poet, prozator, dramaturg, publicist. A debutat în 1994, cu două cărți de poezie simultan – Falsul Dimitrie (Arhipelag) și E închis vă rugăm nu insistați (Pontica). Au urmat volumele de poezie: Șase cânturi pentru cei care vor să închirieze apartamente (Paralela 45, 1996), Poooooooooate (Vinea, 2004), Eșarfe în cer (Cartier, 2012), Falsul Dimitrie (antologie; Cartier, 2014), La revedere, tată (Tracus Arte, 2015), Strigătele de sub apă (Vinea, 2015), Cinci poeme din Rotterdam (Charmides, 2017), Vaci ale Domnului (Casa de pariuri literare, 2018), Împotriva lui Dumitru Crudu (antologie; Junimea, 2023), Doamne (Prut Internațional, 2024). În 1998, Dumitru Crudu a lansat, în „Monitorul de Brașov”, împreună cu poetul Marius Ianuș, Manifestul fracturist.
În proză, a debutat în anul 2008, cu romanul Măcel în Georgia (Polirom), publicând ulterior: Un american la Chişinău (Casa de pariuri literare, 2013), Ziua de naştere a lui Mihail Mihailovici (Humanitas, 2019), Margareta noastră (Cartier, 2021), Ora cinci şi şapte minute (Humanitas, 2022). Scrie și teatru, publicând până în prezent mai multe volume de dramaturgie și având piese montate în teatre din Republica Moldova, România, Bulgaria, Italia, Germania, Franța ș.a.
A fost jurnalist la mai multe instituţii de presă din Republica Moldova, printre care: „Timpul de dimineață”, „Europa liberă”, „Radio Chişinău”. Din martie 2021, este redactor-şef la revista literară „Timpul din România”, ediţia de Chişinău. Din 2008, Dumitru Crudu coordonează Atelierul de scriere creativă „Vlad Ioviță” din Chișinău.
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Succes german pe buletinele de vot de la Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Cum te ajută un laptop 2-în-1 să fii mai productiv la muncă?
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Accident într-o intersecție din Botoșani: Biciclist lovit de o mașină
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024