Botoșănenii nu îl uită pe Andrei, militarul de doar 22 de ani din Vorona, care la sfârșitul săptămânii trecute a fost găsit împușcat chiar în unitatea militară unde era angajat.
De altfel, familia lui Andrei Dănilă a făcut un apel către cei care îl cunoșteau pe tânărul militar să ”distribuie poze și filmări”. Asta după ce reprezentanții unității militare din Focșani au comunicat, imediat după producerea tragediei, că botoșăneanul s-ar fi sinucis. Variantă pe care familia nu o acceptă, făcând publice chiar o serie de argumente în acest sens.
”Rugăm pe toți cei care l-au cunoscut să strige după dreptate. Distribuiți poze și filmări cu el ca să vadă toată lumea cât de vesel și bun era. Dreptate pentru Andrei!”,
este mesajul familiei.
Unul dintre cei care au răspuns apelului familiei este și Marilena-Dumitrița Ursu, cea care a scris o poezie pentru Andrei:
”Andrei,
Ne-ai arătat ce înseamnă onoarea,
Ne-ai luminat de atâtea ori calea,
Ai știut cum să ne înveselești
Și cât de frumos poți să iubești
Inimile noastre tind spre tine
Oh, dragul nostru...
Oare îți e bine?
Ai sfârșit cu stelele odată
Iar viața asta nu este deloc dreaptă!
Un glonț în suflet îl avem cu toții
Căci te-am pierdut fără știrea sorții
Războiul acesta a devenit greu
Dar de noi știe numai Dumnezeu.
M-am stins pentru a doua oară,
A mai plecat o parte din mine,
Am simțit cum piere de tot fericirea,
Fericirea s-a dus odată cu tine.
Ți-ai îndeplinit misiunea aici,
Dar nouă tot o să ne lipsească
Chipul și glasul vocii tale
Sunt imprimate pe vecie acasă
Povestea lui e scrisă cu lacrimi,
Căci durerea este infinită
Si mulți nu ar s-o înțeleagă
Căci au inimile făcute din piatră rigidă.
Durerea este nesfârșită.
Ne au sfâșiat inimile de dor.
Dar ce să le pese lor...
Când ni te-au luat prea ușor.
Dumnezeu să te odihnească, Soldat!
Te iubim!”
Știre falsă cu intrarea României în război și raționalizarea alimentelor: PRECIZĂRI de la Guvern
Ramona Lupu
Mar 15, 2025
Botoșaniul, în topul județelor cu cele mai multe firme care au intrat în insolvență
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Frumoasa artistă din Botoșani a lansat o melodie alături de mama sa: Am plâns amândouă – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Mașină suspectă oprită pe Calea Națională, necaz pentru un tânăr
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Avocata Paula Berențan a simțit să-i dea un sfat înlocuitorului său, la plecare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile