În perioada 18 - 29 noiembrie sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, s-a desfăşurat la nivel naţional o acţiune pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu carne, legume, fructe şi obiecte ornamentale.
La nivelul IPJ Botoşani, poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor, cu sprijinul sructurilor de poliţie rutieră şi ordine publică, au organizat şi desfăşurat 69 de acţiuni punctuale, în vederea prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite cu legume fructe provenite din achiziţii intracomunitare sau import, efectuând verificări în cazul a 128 de agenţi economici şi 369 persoane fizice, producători particulari. Au fost constatate şi aplicate 131 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 571.920 lei.
De asemenea, au fost confiscate legume, fructe şi produse din carne, a căror povenienţă nu a putut fi justificată, în valoare de 2.897 lei. Cu prilejul controalelor efectuate, poliţiştii au constatat 7 infracţiuni, dintre care 6 de evaziune fiscală. Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului, prin săvârşirea infracţiunilor menţionate, depăşeşte 440.000 lei.
În cauzele penale, a fost indisponibilizată cantitatea totală de 69.000 kg cartofi, în valoare de 110.400 lei, provenind din achiziţii intracomunitare efectuate de 3 societăţi comerciale, legumele făcând ulterior obiectul comercializării fără întocmirea documentelor prevăzute de lege şi fără plata taxelor la bugetul de stat.
CITEȘTE:
Direcţia Antifraudă a Ministerului Agriculturii în control la abatorul lui Ţurcanu
[[banner]]