Un poliţist de frontieră a fost reţinut în cursul zilei de ieri, 30 martie 2015 pentru 24 de ore, fiind acuzat că a găzduit în casa sa un individ care era dat în urmărire generală pentru contrabandă, ştiind că pe numele „musafirului” său figurează un mandat de arestare preventivă în lipsă, scrie Monitorul de Suceava.
Poliţistul de frontieră în cauză se numeşte Doru Alexander, are 45 de ani şi este agent de poliţie în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei.
Ieri după-amiază, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au emis o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele angajatului Poliţiei de Frontieră, acesta fiind încătuşat şi dus în arestul poliţiei judeţene.
Acuzaţiile principale: favorizarea făptuitorului şi participaţie improprie la abuz în serviciu.
„Există probe/indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit infracţiunile şi că măsura reţinerii este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii acestuia de la urmărirea penală”, se arată într-un comunicat de presă remis ieri după-amiază de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Anchetatorii arată în comunicatul de presă că poliţistul de frontieră a ajutat o persoană urmărită să se sustragă de la punerea în executare a măsurii privative de libertate, cunoscând că pe numele acesteia a fost emis un mandat de arestare preventivă, în sensul că a găzduit-o pe acesta şi nu a încunoştinţat organele de urmărire despre acest fapt.
Persoana respectivă se numeşte Ionuţ Marius Adăscăliţei şi este din judeţul Botoşani. Pe numele acestuia, la 13 ianuarie 2015, Judecătoria Darabani a emis un mandat de arestare preventivă, Adăscăliţei fiind acuzat de contrabandă.
Ştiind că este căutat, botoşăneanul şi-a găsit ascunzătoarea chiar în gospodăria poliţistului de frontieră, după scenariul conturat de procurorii PCA.
Mai mult, susţin anchetatorii, poliţistul de frontieră Doru Alexander l-a determinat pe un coleg de serviciu să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să acceseze bazele de date, nespunându-i motivul solicitării. Alexander a aflat astfel informaţii folosite de anchetatori în încercarea de a-l depista pe urmăritului Adăscăliţei, informaţii pe care le-a comunicat ulterior respectivului.
„A folosit aceste date ce nu sunt destinate publicităţii, cauzând prin acest fapt o vătămare a intereselor legitime ale unei persoane juridice, în sensul că a îngreunat activitatea organelor de urmărire însărcinate cu punerea în executare a mandatului de arestare preventivă, respectiv localizarea şi prinderea persoanei dată în urmărire naţională”, mai susţin procurorii PCA Suceava.
CITEȘTE:
Ștefan Bănică Jr. vine la Botoșani într-un concert extraordinar
Gabriela Erdic
Jan 30, 2025
Sute de elevi s-au întâlnit astăzi cu jandarmii botoșăneni
Oana Sava
Jan 30, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Amendă de 1.000 de lei pentru un botoșănean care și-a renovat apartamentul
Oana Sava
Jan 30, 2025
Polițiștii i-au învățat pe elevii dorohoieni că tăcerea doare
Oana Sava
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile