Din constatările oamenilor legii, polițistul de 52 de ani se deplasa pe una dintre străzile din Săveni cu autoturismul propriu, în afara orelor de program, moment în care a pierdut controlul volanului. Acesta a acroșat un alt autoturism care se afla staționat pe marginea carosabilului, autoturism în care nu se aflau însă pasageri.
„Nu au fost înregistrate victime, doar pagube materiale. Polițistului i s-au recoltat probe în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, și s-a început cercetarea prealabilă”, a declarat
Gabriel Miron, comisar-șef în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.
Agentul de poliție implicat în accident a înaintat în cursul dimineții de astăzi, cerere de pensionare.
(C.B.)
CITEȘTE:
Șofer pulbere de beat prins la volanul mașinii, în buricul târgului – AFLĂ-i alcoolemia