Scandalul în care 230 de câini au fost omorâţi la padocurile Primăriei din Botoşani a făcut înconjurul lumii şi a adus cu sine şi deplasarea inspectorilor Poliţiei Animalelor din capitală pentru a cerceta la faţa locului ce s-a petrecut în realitate.
Inspectorii Poliţiei Animalelor au discutat pe rând atât cu conducerea Primăriei, a Serviciului Public de Administrare Baze Sportive şi Zone de Agrement, şi a Direcţiei
Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, după care au depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani împotriva medicului veterinar care a autorizat uciderea celor 230 de animale. În jurul orelor 12:00 inpectorii s-au deplasat în zona padocurilor. „
Acum am ajuns pentru prima dată la acest adăpost şi colegii mei au intrat împreună cu reprezentanţi ai DSV cu care avem protocol de colaborare, pentru a putea ancheta acest caz şi de a investiga exact condiţiile în care s-a efectuat eutanasierea şi bazele legale a acestei acţiuni de eutanasiere”, a afirmat
Alexandra Floreş, inspector Poliţia Animalelor. Ea a arătat că, potrivit legislaţiei în vigoare este interzisă eutanasierea animalelor diagnosticate cu o boală care este tratabilă. „
Tocmai am venit de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, unde am depus o plângere pe numele medicului veterinat Pancu Cristian Petru care este singurul în măsură să ia decizia de eutanasiere, însă nu a făcut-o conform legii, deoarece aceşti câini nu sufereau conform spuselor dânsului, nu sufereau de o boală incurabilă, ci de jigodie, care este o boală perfect tratabilă”, a mai spus
inspectorul.
Doar animalele cu vârsta sub un an se pot îmbolnăvi de jigodie
O altă afirmaţie lansată atât de viceprimarul Florin Ghiorghiţă cât şi de medicul veterinat Cristian Pancu, în privinţa „focarului de infecţie”, a fost demontată de inspectorii de la Poliţia Animalelor. „
Pe lângă acest fapt suntem informaţi că, de jigodie suferă în special câinii de până la un an, ori aici sunt câini maturi, deci nu suntem perfect convinşi, dânsul nu a solicitat nişte teste avizate la DSV sau la laboratoate specializate, pentru a depista exact de ce boală suferă acestea. Şi noi vom cere pe lângă această plângere depusă la Parchet, Colegiului Medicilor Botoşani suspendarea dreptului de liberă practică a acestui medic veterinar”, a adăugat
Alexandra Floareş. Inspectorii au discutat totodată cu angajaţii DSVSA pentru a constata în ce măsură le-a fost acestora solicitat ajutorul pentru acţiunea de eutanasiere în masă a maidanezilor, iar concluzia a fost una clară: „
nu le-au fost solicitate măsuri, ci doar au fost anunţaţi că va avea loc eutanasierea. Şi asta s-a întâmplat la scurt timp după anunţ, deci nu s-a putut interveni, nu s-a făcut nimic. Mă rog, în adăpost medicul veterinar poate lua această decizie, dar o poate lua într-o bază legală”, a încheiat
Alexandra Floareş.
Astăzi, 12 aprilie 2011, padocurile erau intens spălate cu furtunul de apă de către angajaţii municipalităţii, iar sacii de plastic cu animalele ucise, erau luate.